Profesorul Valentin Naumescu, consilier pentru afaceri europene al preşedintelui Nicuşor Dan, a afirmat, sâmbătă, că la proiectul ”Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”, care se va derula în perioada 5-9 mai, se lucrează de câteva luni. Este o suită de şase dezbateri cu privire la viziunea, priorităţile şi direcţiile strategice ale României în UE, la aproape 20 de ani de la momentul aderării.
Proiectul ”Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni” (5-9 mai), la care lucrăm de câteva luni, intră în linie dreaptă. Preşedintele României lansează o amplă dezbatere naţională cu privire la viziunea, priorităţile şi direcţiile strategice ale României în UE, la aproape 20 de ani de la momentul aderării. Practic toate domeniile importante de activitate ale societăţii româneşti vor fi invitate la acest dialog structurat, care îşi propune să redefinească interesele României şi românilor în UE, în noul context politic, economic şi social”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, conmsiliderul prezidenţial Valentin Naumescu.
Potrivit acestuia este vorba despre şaşe dezbateri publice tematice (educaţie, societate civilă, justiţie, cultură şi spiritualitate, economie, politică) cu participarea preşedintelui Nicuşor Dan şi un eveniment special pe 9 mai, cu participarea preşedintelui Parlamentului European, Roberta Metsola.
”Sute de experţi, cercetători şi profesori din mediul academic, reprezentanţi ai societăţii civile, ONG-uri, oameni de afaceri, oameni de cultură, studenţi, elevi dar desigur şi lideri politici ai partidelor şi europarlamentari sunt invitaţi la dezbaterile Săptămânii Europene la Palatul Cotroceni. Toate discuţiile vor putea fi urmărite în direct şi vor fi moderate de jurnalişti profesionişti”, a mai precizat consilierul prezidenţial.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, lansează ”Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”, urmând a fi organizate dezbateri pe mai multe teme cu participarea unor specialişti, lideri politici, europarlamentari, reprezentanţi ai societăţii civile, ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai mediului academic, oameni de afaceri, reprezentanţi ai cultelor religioase din România şi studenţi.
Scopul este de a determina locul, rolul şi priorităţile României în Uniunea Europeană.
Evenimentul se va încheia, în 9 mai, de Ziua Europei, cu o manifestare la care va participa preşedintelui Parlamentului European, Roberta Metsola.




