Platforma digitală descoperavaslui.ro, realizată de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a fost lansată cu ocazia celei de-a XI-a ediții a evenimentului ‘Descoperă Nord-Est’.
Site-ul prezintă informații despre județul Vaslui și obiective care ar putea reprezenta o atracție în zonă.
‘Am lansat descoperavaslui.ro, un proiect la care muncim de ceva timp și care este mai mult decât o platformă de turism, este un hub al județului nostru. Îi invit pe toți să descopere Vasluiul, un județ surprinzător, despre care mulți nu știu cât este de frumos, un loc cu oameni gospodari, ambițioși, plini de viață, un județ care are ce arăta. Avem patru zone distincte, avem o minideltă, mănăstiri incluse într-un traseu turistic, avem o diversitate a tradițiilor meșteșugărești și culinare, avem personalități cu care ne mândrim, iar aceste lucruri chiar merită să fie descoperite și promovate’, a declarat, pentru AGERPRES, președintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan.
Reprezentanți ai industriei HORECA, autorități și specialiști în promovarea turismului participă, în perioada 23 – 25 septembrie, la Vaslui la o serie de evenimente sub egida ‘Descoperă Nord-Est’.
Participanții au ocazia să descopere, cu ocazia unei excursii de informare, o serie de obiective din județul Vaslui, printre care Mănăstirea ‘Alexandru Vlahuță’, Mănăstirea Florești, Mănăstirea Bujoreni, podgoriile de la Huși și Averești și comuna Pădureni, unde va fi organizată o serbare tradițională cu obiceiuri, gastronomie locală și oameni dornici să-și împărtășească povestea.
De asemenea, vor fi făcute vizite la Muzeul ‘Vasile Pârvan’ Bârlad, găzduit de Casa Sturdza, monument din 1818, și la Teatrul ‘Victor Ion Popa’ Bârlad, care spun povestea unui oraș cu o viață culturală bogată, la Ansamblul Monumental ‘Podul Înalt’ din Băcăoani, cu Statuia Ecvestră a lui Ștefan cel Mare, care leagă istoria medievală de peisajul de azi, și un popas la Dino Parc Moldova.
Activitățile sunt organizate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est și Centrul Regional de Studii Nord-Est, în parteneriat cu Consiliul Județean Vaslui.
Agenția Națională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.


