in ,

Vaslui: Deputata Ana Rinder a fost aleasă președinta Organizației Județene de Femei a PSD

Vaslui: Deputata Ana Rinder a fost aleasă președinta Organizației Județene de Femei a PSD

Deputata Ana Rinder a fost aleasă, duminică, în funcția de președinte al Organizației Județene de Femei a PSD Vaslui cu un mandat de patru ani.

De profesie psiholog, Ana Rinder a fost timp de 12 ani consilier local PSD în municipiul Vaslui, iar înainte de a câștiga la alegerile din 2024 postul de parlamentar, a deținut timp de 11 ani funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

‘Pentru următorii patru ani, îmi propun să lucrăm împreună pentru întărirea organizațiilor locale, pentru creșterea implicării reale în comunități și pentru susținerea femeilor care au capacitatea și dorința de a-și asuma roluri de decizie. Îmi doresc să construim inițiative care să corespundă concret nevoilor oamenilor în domenii esențiale ca sănătatea, educația și sprijinul pentru familie și să avem un dialog constat și eficient cu administrațiile locale. (…) Cred cu toate convingerea că succesul nostru depinde de capacitatea de a colabora. Îmi doresc o relație deschisă și constructivă cu toate structurile Partidului Social Democrat din județul Vaslui pentru a asigura coerență, stabilitate și rezultate concrete pentru comunitățile noastre. (…) Cred în echilibru, în seriozitate și în capacitatea dumneavoastră de a construi și cred că împreună putem duce mai departe această organizație într-un mod care să ne reprezinte cu adevărat pe fiecare dintre noi’, a declarat Ana Rinder.

Prezentă la Vaslui cu ocazia conferinței de alegeri, președinta Organizației Naționale a Femeilor Social-Democrate, Sorina Bucura-Oprescu, a vorbit despre rolul esențial al femeilor în politică, subliniind că în județul Vaslui femeile sunt foarte bine reprezentate în structurile PSD și în administrație. De asemenea, aceasta a amintit faptul că prima femeie primar din România a fost aleasă într-o comună din județul Vaslui.

‘Din 86 de localități, organizația PSD Vaslui are 69 de primari, iar opt dintre aceștia sunt colegele noastre femei, care au arătat că și în politica din România și în societatea românească, cu competență și umanitate, cu seriozitate, se poate. Fiecare dintre aceste colege ne inspiră și ne arată că într-o competiție dură (…) sunt cele care pot să schimbe în bine localitățile unde au candidat și au reușit să câștige încrederea oamenilor. Dumneavoastră, aici, la Vaslui, sunteți deschizători de drum, fiindcă aici, la Vaslui, avem prima femeie primar din România. (…) În 1930, o învățătoare din localitatea Buda, la solicitarea țăranilor din localitate, a îndrăznit să candideze pentru prima dată în România pentru funcția de primar. Este vorba de Luiza Zavloschi. A câștigat, a fost și realeasă și a reușit să introducă în acea localitate primul telefon, a reușit să creeze drumuri de o altă calitate în acea localitate, a reușit să facă școală pentru copiii din acea localitate și să facă primul sediu al primăriei, arătând că în anul 1930, aici, la Vaslui, ați fost deschizători de drumuri. Vorbim despre o învățătoare care de la catedră, de la a forma caractere și a transmite lumina educației a trecut la a transmite lumina prin administrație’, a spus Sorina Bucura-Oprescu.

Aceasta a anunțat că pentru a cinsti memoria primei femei primar din România, va face demersurile necesare pentru editarea unei cărți despre viața și activitatea Luizei Zavloschi, iar școala anuală de pregătire a femeilor social-democrate va purta numele fostei învățătoare din Buda, județul Vaslui.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: UTA Arad – Farul Constanța 0-0, în play-out-ul Superligii

Fotbal: UTA Arad – Farul Constanța 0-0, în play-out-ul Superligii

Leon al XIV-lea cere, la marcarea a 40 de ani de la accidentul de la Cernobîl, ca energia atomică să fie folosită în scopuri paşnice

Leon al XIV-lea cere, la marcarea a 40 de ani de la accidentul de la Cernobîl, ca energia atomică să fie folosită în scopuri paşnice