in ,

Vaslui: Eduard Popica a preluat al treilea mandat de prefect al județului

Vaslui: Eduard Popica a preluat al treilea mandat de prefect al județului

Social-democratul Eduard Andrei Popica, numit în funcția de prefect al județului Vaslui săptămâna trecută, a depus, luni, jurământul în prezența autorităților locale și județene.

El a revenit la conducerea Instituției Prefectului Vaslui după ce, în luna aprilie, demisionase din funcție, și îl înlocuiește în funcție pe Andrei Șerban (USR), aflat la șefia instituției din aprilie 2026.

‘Dincolo de titlul instituțional, funcția de prefect înseamnă o datorie față de lege, față de oameni și față de comunitatea pe care o servim. În calitate de reprezentant al Guvernului în județul Vaslui, consider că misiunea prefectului trebuie să se bazeze pe respectarea Constituției și a legilor țării, pe asigurarea aplicării unitare a politicilor guvernamentale, pe coordonarea eficientă a serviciilor publice deconcentrate și pentru menținerea unui dialog permanent cu autoritățile administrației publice locale. Totodată, legalitatea actelor administrative, buna funcționare a instituțiilor publice, gestionarea situațiilor de urgență și protejarea siguranței cetățenilor trebuie să rămână o prioritate permanentă. (…) Pentru a treia oară îmi asum această misiune și cu aceeași determinare și respectul cuvenit depun acest jurământ în fața dumneavoastră’, a declarat Eduard Popica.

Popica este de profesie jurist. El a mai deținut funcția de prefect în perioada iunie 2017 – noiembrie 2019, părăsind postul prin demisie, imediat după demiterea guvernului condus de Viorica Dăncilă.

De asemenea, a fost deputat de Vaslui în mandatul 2020 – 2024.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Tenis: Monegascul Vacherot a obținut al doilea său titlu ATP, la Basel

Tenis: Monegascul Vacherot a obținut al doilea său titlu ATP, la Basel

Accident feroviar în Spania: Printre victime figurează patru americani, o franțuzoaică și un canadian

Accident feroviar în Spania: Printre victime figurează patru americani, o franțuzoaică și un canadian