Expoziția AGERPRES ‘Nadia. Perfecțiunea are o poveste’, a fost vernisată, vineri, La Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație.
Primarul municipiului Vaslui a afirmat că a ținut în mod deosebit ca această expoziție să fie prezentată publicului vasluian pentru a marca și la nivel local performanța obținută de multipla campioană Nadia Comăneci acum 50 de ani, când a obținut prima notă de zece în gimnastica mondială.

‘Încă de la intrarea în acest centru cultural și aici, în foierul de la etajul unu, cu toții putem vedea și putem fi surprinși de o istorie. O istorie care este de zeci de ani, de la prima notă de zece, care a fost câștigată de un olimpic român, o fetiță din Onești. Iată-ne ajunși acum să apreciem acest lucru. Și nu apreciem doar nota, ci apreciem toată viața acestei sportive, pentru că avem aici parcursul întregii vieți, de la micul copil, mica sportivă, până la momentele actuale, pe care le putem vedea. Nu pot decât să mă bucur că avem alături de noi, partenerii care au răspuns acestei inițiative, Agenția Națională de Presă AGERPRES și Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Suntem în anul declarat ca ‘Anul Nadia Comăneci’ și se pare că și la Vaslui a ajuns această expoziție care, vă spun cu sinceritate, nu ajunge în foarte multe locuri, ci doar în locurile unde încercăm să apreciem excelența, calitatea și tot ceea ce este mai frumos la noi, la români’, a declarat primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște.
Directorul general al Agenției Naționale de Presă AGERPRES, Claudia Nicolae, a salutat ințiativa autorităților locale de a organiza la Vaslui expoziția dedicată Nadiei Comăneci. Ea a amintit despre arhiva fotografică impresionantă a instituției, menționând că AGERPRES va scoate la lumină în perioada următoare imagini valoroase.

‘În primul rând, felicit organizatorii. De ce? Pentru că au unit Gala Performanței în Educație cu performanța Nadiei. Este o expoziție creată special pentru doamna Nadia, o expoziție itinerantă, care după Vaslui va merge la Viena. Noi ne-am gândit să aducem în fața publicului altceva decât ceea ce s-a văzut atunci. Cei tineri pot să vadă cu ce am crescut noi, o notă de zece, cu acel podium, cu acele paralele și cu acele mișcări care au adus într-adevăr nota zece și perfecțiunea. (…) Sunt elemente pe care cu siguranță le regăsim și-n copiii de astăzi, sunt elemente care stau în spatele acestei performanțe. Și vedem în aceste fotografii familia care i-a fost alături, vedem școala care i-a fost alături, vedem antrenorii, primii antrenori. Că n-au fost antrenori doar cei care au fost alături de ea atunci când avea medalia olimpică, au fost antrenori de școală, au fost antrenori de club sportiv de oraș. (…) E doar o parte din ceea ce AGERPRES poate să ofere. Este doar un nume și doar un capitol. Anul viitor vom avea alt capitol, Ilie Năstase. AGERPRES are o arhivă de patru milioane și jumătate de fotografii fizice și nu le contorizăm pe cele digitale. Toată această arhivă, începând cu 1927, reprezintă România și ne mândrim și vrem să o arătăm tuturor’, a transmis Claudia Nicolae.

Directorul Departamentului Juridic din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Carmen Trocan, a vorbit despre sportiva Nadia Comăneci, pe care a descris-o ca fiind, dincolo de performanțele sale, un om special.
‘Am avut șansa să organizăm Gala Nadia Comăneci, anul acesta fiind declarat Anul Nadia. A fost un moment de excepție pentru că am reușit să o aducem adversara ei, pe colegele de echipă, pe antrenoarea sa, Marta Karolyi. Și am descoperit o lume frumoasă, o lume fericită, o lume cu probleme, dar o lume care a dus România pe buzele tuturor. Fiind aici, sunt convinsă că veți fi mai mândri un pic după ce veți observa și veți conștientiza că Nadia este a noastră și excelența atrage excelență’, a menționat Carmen Trocan.

Expoziția reunește fotografii de arhivă din perioada în care Nadia Comăneci se antrena la Bacău, imagini alături de familie, dar și momente emblematice din cariera sa sportivă.
Expoziția va putea fi vizitată până duminică, 8 noiembrie.
Foto: (C) LOREDANA CIOBANU / AGERPRES


