in ,

Vaslui: Fost inspector școlar, profesor la Liceul ”Ion Mincu”, reținut după ce ar fi agresat sexual o elevă

Vaslui: Fost inspector școlar, profesor la Liceul ”Ion Mincu”, reținut după ce ar fi agresat sexual o elevă

Un profesor de la Liceul ”Ion Mincu” din municipiul Vaslui, care a deținut în trecut și funcția de inspector școlar, a fost reținut pentru 24 de ore și plasat ulterior sub control judiciar după ce ar fi agresat sexual o elevă.

Profesorul este acuzat că ar fi atins într-un mod nepotrivit o elevă în vârstă de 15 ani, chiar pe holurile unității școlare, minora anunțând incidentul la numărul de urgență 112.

Cadrul didactic a fost audiat și apoi reținut, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cerând arestarea preventivă.

”În temeiul dispozițiilor art. 227 alineat 1, Cod de procedură penală, respinge, ca nefondată, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui de arestare preventivă a inculpatului T.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor. (…) În temeiul dispozițiilor art. 227 alineat 2 raportat la dispozițiile articolului 215 Cod de procedură penală, (…) dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul T.P., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor”, se arată în decizia instanței de la Judecătoria Vaslui.

Hotărârea nu este definitivă.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, profesorul a fost suspendat temporar.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO Nicușor Dan: Întrebarea mea pentru partide la consultări va fi care e majoritatea pe care o propun la formarea Guvernului

VIDEO Nicușor Dan: Întrebarea mea pentru partide la consultări va fi care e majoritatea pe care o propun la formarea Guvernului

Retrospectiva evenimentelor interne 11-15 mai 2026

Retrospectiva evenimentelor interne 11-15 mai 2026