in ,

Vaslui: Prefectul Eduard Popica (PSD) a demisionat din funcție

Vaslui: Prefectul Eduard Popica (PSD) a demisionat din funcție

Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, a anunțat, marți, că și-a depus personal la Ministerul Afacerilor Interne demisia din funcție.

El a menționat într-o postare pe pagina sa de Facebook faptul că mandatul de prefect al județului Vaslui a reprezentat un capitol important din activitatea sa profesională și a dat asigurări că se va implica în continuare în viața comunității.

‘A fost o perioadă intensă, plină de provocări, dar și de realizări care nu ar fi fost posibile fără sprijinul colegilor din instituție, al tuturor instituțiilor cu care am colaborat, dar și al tuturor celor care au avut încredere în mine. Am incercat, pe toată durata mandatului, să îmi exercit atribuțiile cu responsabilitate, echilibru și respect față de țară și cetățeni. Consider că acest moment este unul potrivit pentru a face un pas în lateral și pentru a permite ca o nouă etapă în viața mea să își facă debutul. Rămân în continuare implicat în viața comunității și voi susține, din orice poziție, proiectele care contribuie la dezvoltarea județului’, a afirmat Popica.

Eduard Popica a mai deținut funcția de prefect în perioada iunie 2017 – noiembrie 2019, părăsind postul prin demisie, imediat după demiterea guvernului condus de Viorica Dăncilă. El a mai fost și deputat de Vaslui în mandatul 2020 – 2024.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fostul adjunct al SIS, grațiat de Maia Sandu și dat la schimb pentru 2 ofițeri moldoveni aflați în Rusia

Fostul adjunct al SIS, grațiat de Maia Sandu și dat la schimb pentru 2 ofițeri moldoveni aflați în Rusia

Preşedintele Nicuşor Dan: Memorandum de Înţelegere între Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi Autoritatea Portului Rijek, semnat în marja Summitului Iniţiativei celor Trei Mări