Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au pus în aplicare trei mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea în cazul a trei tineri condamnați pentru trafic de droguri de mare risc.
Cei trei tineri au fost depistați de polițiști în municipiul Vaslui și în comuna Boțești.
‘Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vaslui și cei ai Secției 4 Poliție Rurală Huși din cadrul Poliției Municipiului Huși au căutat și depistat în municipiul Vaslui, respectiv în comuna Boțești, trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 26 de ani. Pe numele acestora, Tribunalul Vaslui a emis mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea, pentru perioade cuprinse între 3 ani și 4 luni și 2 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc’, se precizează într-un comunicat de presă transmis, vineri, de IPJ Vaslui.
Bărbații depistați au fost escortați la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepselor dispuse de instanța judecătorească.


