Numărul deceselor în urma dublului seism care a lovit Venezuela pe 24 iunie a ajuns la 6.125, potrivit bilanțului oficial comunicat luni de președintele Parlamentului, Jorge Rodriguez, informează AFP.
Bilanțul anterior indica 5.546 de morți.
Deși au trecut mai multe săptămâni de la seism, zeci de persoane continuă cercetările în încercare de a-și găsi rudele dispărute în statul La Guaira, la nord de Caracas, cel mai grav afectat de seismele cu magnitudini 7,2, respectiv 7,5 care au lovit litoralul venezuelean.
Guvernatorul statului La Guaira, José Alejandro Teran, a precizat pentru presa locală că aproape 1.400 de persoane sunt în continuare date dispărute.
Potrivit unor surse diplomatice și estimărilor experților, numărul dispăruților s-ar putea apropia de 10.000 de persoane.
De mai multe săptămâni, lucrări de demolare și de curățenie au demarat în La Guaira, unde s-au înregistrat cele mai multe victime și pagube materiale.
Potrivit autorităților, 190 de imobile s-au prăbușit în timpul celor două seisme și alte 856 au fost avariate.
În plus față de clădirile prăbușite complet, alt câteva mii sunt considerate de autorități ca fiind prea riscante pentru a fi locuite.
Peste 24.000 de sinistrați locuiesc acum în tabere instalate în Caracas și în statul de coastă La Guaira.
Vineri, parlamentul venezuelean a adoptat o lege care vizează creșterea ofertei de locuințe de închiriat pentru a veni în ajutorul miilor de persoane care și-au pierdut casele în acest dublu seism.


