Guvernul venezuelean a anunţat miercuri începerea unui proces ”cuprinzător şi ordonat” de restructurare a datoriei suverane şi a obligaţiilor companiei petroliere de stat, într-o operaţiune estimată la aproximativ 150 de miliarde de dolari, transmite CNBC.
Ministerul venezuelean al Economiei şi Finanţelor a declarat că restructurarea urmăreşte reducerea poverii datoriei şi relansarea investiţiilor în sănătate, infrastructură, energie şi servicii publice.
Autorităţile susţin că Venezuela şi-a respectat obligaţiile financiare până în 2017, când sancţiunile financiare impuse de SUA în timpul primului mandat al lui Donald Trump au blocat accesul ţării la finanţare internaţională.
Potrivit institutului de cercetări OMFIF, datoria aflată în incapacitate de plată depăşeşte 150 de miliarde de dolari, echivalentul a peste 200% din PIB-ul Venezuelei. Ţara a intrat în incapacitate de plată în 2017, pe fondul hiperinflaţiei şi al prăbuşirii economiei.
Situaţia politică din Venezuela s-a schimbat radical după operaţiunea militară americană din ianuarie, în urma căreia fostul preşedinte Nicolás Maduro a fost capturat şi transferat în SUA, unde este judecat pentru acuzaţii legate de narcoterorism. Maduro respinge acuzaţiile.
Sub conducerea preşedintei interimare Delcy Rodríguez, relaţiile cu Washingtonul s-au îmbunătăţit semnificativ. Administraţia Trump a ridicat în aprilie sancţiunile împotriva guvernului venezuelean şi a anunţat că petrol venezuelean va putea fi exportat către SUA.
Trump a declarat de asemenea că mari companii petroliere americane vor investi miliarde de dolari pentru revitalizarea industriei petroliere venezuelene.
Venezuela deţine cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, estimate la aproximativ 303 miliarde de barili, potrivit Administraţiei pentru Informaţii în Energie din SUA.
Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială au reluat luna trecută relaţiile cu Venezuela pentru prima dată după aproximativ două decenii, ceea ce ar putea deschide accesul ţării la noi surse de finanţare internaţională.
Obligaţiunile venezuelene au crescut puternic după schimbările politice din ianuarie şi au avansat din nou după anunţul privind restructurarea datoriei.



