Susținători ai laureatei Premiului Nobel pentru Pace și lideră a opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, au circulat duminică în convoaie prin țară pentru a cere revenirea ei, după tentativele sale eșuate de a se întoarce în țara natală, transmite AFP.
Deși autoritățile americane neagă acest lucru, mulți observatori consideră că există un veto american împotriva revenirii lui Machado, aflată în exil în Panama. Președintele SUA, Donald Trump, și-a exprimat, în repetate rânduri, satisfacția față de activitatea președintei interimare Delcy Rodriguez, aflată la putere de la capturarea, în ianuarie, a predecesorului său Nicolas Maduro de către armata americană.
Potrivit partidului său, revenirea lui Machado, exilată în Panama, a fost împiedicată de șapte ori. ‘Mă voi întoarce foarte curând în țara mea’, a dat ea asigurări sâmbătă, în cursul participării sale la un forum virtual intitulat ‘Unde se află și încotro se îndreaptă democrația în America?’.
Partidul Vente Venezuela, pe care l-a fondat, a lansat duminică un apel la o mobilizare națională în cadrul căreia sute de persoane în caravane de vehicule au parcurs diferite orașe pentru a solicita revenirea ei.
În timpul unei adunări în statul Barinas (sud), pământul natal al defunctului președinte Hugo Chavez (1954-2013), manifestanții s-au deplasat și la sediul autorității electorale locale pentru a cere organizarea de alegeri prezidențiale.
‘Regina sosește astăzi pentru a domni’, au scandat unii în timp ce claxonau, în timp ce alții fluturau pancarte.
‘Ne vom lupta pentru ca următoarea președintă a Venezuelei, Maria Corina Machado, să ajungă la putere. O așteptăm. Vino, Maria Corina, poporul te așteaptă în statul Barinas!’, a declarat pentru AFP Leandro Gonzalez, cizmar.
În statul Miranda (centru), susținătorii săi, care purtau drapele ale Venezuelei, au străbătut orașul Los Teques. Pe mai multe pancarte se putea citi ‘Calendar electoral clar și alegeri în 2027’ sau ‘Miranda se mobilizează pentru libertate!’.
În San Cristobal (vest), locuitorii au ieșit în stradă cu aceleași sloganuri: ‘Alegeri, acum’.
Ruben Monasterios, membru al partidului Vente în regiune, a afirmat că revenirea lui Machado trebuie ‘să se concretizeze într-un termen imediat’.
Pe de altă parte, Vente Venezuela a denunțat reținerea lui Fernando Torrealba, membru al organizației politice în statul Zulia (est). Partidul a indicat că ofițeri ai gărzii naționale l-au arestat pe lider duminică dimineaâă, în timp ce acesta participa la o acțiune de mobilizare în Maracaibo, capitala statului Zulia.
Tot în Maracaibo, Juan Pablo Guanipa, figură a opoziției, a pledat în favoarea unirii: ‘Unitatea (opoziției) cere revenirea Mariei Corina și alegeri prezidențiale. Trebuie să continuăm până când vom obține țara liberă și democratică la care aspirăm’.


