„Să știți că domnul președinte Nicușor Dan a insistat, chiar a cerut în mod insistent să căutăm o soluție nouă pentru a nu crește TVA-ul. Și, timp de două săptămâni, la Cotroceni, eu am fost cel care a mediat discuția dintre cele patru partide în calitate de ministru interimar la Finanțe și am adus foarte multe variante alternative pe care le-am pus pe masă. Dar, din diverse motive, nu au fost acceptate”, a declarat Tanczos Barna, la Prima TV.
Fostul ministru a precizat că printre alternativele propuse s-au numărat introducerea cotei progresive de impozitare, dar și diverse scheme de finanțare și „soluții pentru a aduce în mod corect bani la stat din partea celor care, de exemplu, astăzi nu plătesc sau nu contribuie”.
„Vom reașeza TVA la 2 cote, în prezent avem 3 cote, cele 2 cote propuse sunt – 11% și 21%”. Așadar, cota generală de TVA, care acum este de 19% ar urma să se majoreze la 21%, iar cotele reduse de 5% și 9% ar fi desființate, pentru a fi introdusă o cotă de 11%.
Vor mai avea TVA redusă doar pentru alimente, medicamente, apa pentru irigații, cărți și lemne de foc. Și industria hotelieră trece la TVA de 11%, cel puțin până la finele anului.
Toate celelalte servicii și produse vor fi taxate cu 21%”, a anunțat premierul Ilie Bolojan.