Viceprimarul Sectorului 6 Mihaela Ștefan a informat, vineri, că instanța a suspendat autorizația de construire pentru un centru destinat persoanelor cu dizabilități, iar în acest fel va fi ratat termenul de atragere a fondurilor PNRR pentru acest proiect.
Mihaela Ștefan se întreabă de ce un centru pentru persoane cu dizabilități a fost perceput ca o ‘amenințare’, în contextul în care pe un teren alăturat a fost construită o grădiniță, iar autorizația respectivă nu a fost atacată.
‘În mandatul trecut am decis să construim, pe fonduri PNRR, un Centru de recuperare pentru persoane cu dizabilități, de tip ambulatoriu – un serviciu care ar putea să ajute oamenii să rămână în familii, nu în instituții. Am ales un teren de 790 mp din Cartierul Brâncuși, aflat în administrarea Primăriei Sectorului 6 – nu întâmplător, ci pentru că era printre singurele terenuri disponibile pentru un astfel de proiect. Contractul de finanțare a fost semnat, lucrarea autorizată conform prevederilor în vigoare, licitația parcursă, șantierul demarat. Apoi lucrarea a fost sistată’, a explicat Mihaela Ștefan, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acesteia, autorizația de construire a fost suspendată de instanță în urma unei acțiuni în care se invocă, printre altele, faptul că acest centru ‘ar afecta calitatea vieții și ar scădea valoarea proprietăților’ reclamanților.
‘Șantierul intră în conservare până la decizia finală. Termenul de finalizare al proiectelor finanțate din PNRR este 31 iulie, deci finanțarea e pierdută. Cele aproximativ 3 milioane de lei vor fi suportate din bugetul local – asta dacă autorizația nu va fi anulată de tot. Dar nu banii sunt drama acestei povești. Scriu asta și îmi vine să râd, cunoscând ce fel de proiecte imobiliare au trecut ca prin brânză și în Consiliul Local și de diverse instanțe…’, a transmis Ștefan.
Ea a amintit că lângă terenul respectiv Primăria Sectorului 6 a construit o grădiniță pentru 100 de copii. Deși este vorba despre un obiectiv mai mare, ‘care poate genera mai mult trafic’, în acest caz nimeni nu a atacat autorizația.
‘E firesc să nu o facă – o grădiniță e ceva bun pentru orice comunitate. Dar un centru de recuperare pentru persoane cu dizabilități este, la fel, ceva bun pentru o comunitate. Pentru cea mai vulnerabilă parte a ei. Dreptul fiecărui cetățean de a se adresa justiției este sfânt, iar decizia aparține acum instanței. Cred cu adevărat în asta. Mă întreb doar de ce, dintre două clădiri vecine ridicate pentru oameni, doar cea pentru persoanele cu dizabilități a fost percepută ca o amenințare. Poate mă înșel. Sper să mă înșel’, a completat viceprimarul.


