Nu o cunosc pe fata aia de la Antena 3 la care a latrat piticul frustrat care sta sub papucul nevestei si umbla cu gealatii dupa el. Probabil nici ea nu stie trecutul meu in trustul pentru care lucreaza. Dar nu are nici o importanta. Momentul de azi, cu marlanul ala facand pe profesorul exigent si dandu-i un soi de extemporal in fata colegilor ei, e inca un episod al lungului sir de rusini ale presei romanesti. La fel cum sunt cele de la adunarile publice ale asa-zisilor suveranisti unde toate colegele mele au fost agresate fizic de niste dovezi vii ale teoriei potrivit careia omul se trage din maimuta. Sub ochii binevoitori si, pe alocuri, cu infama complicitate a colegilor reporteri de teren…, a scris Ciutacu pe Facebook.
Flancat de bodyguarzi, Georgescu i-a transmis repoteriței că o lasă repetentă ca și profesor
Călin Georgescu a atacat-o luni pe jurnalista Antena 3 CNN, evitând astfel să răspundă la întrebările legate de finanțarea campaniei electorale și dosarul în care este pus sub acuzare pentru șase infracțiuni. De altfel, nu este prima oară când Călin Georgescu atacă jurnaliștii.
„Poate ne spuneți despre toate aceste acuzații pe care vi le aduc procurorii”, a întrebat jurnalista.
Întrebarea ei a fost întreruptă de un bărbat care a cerut să facă o fotografie cu Georgescu, iar acesta l-a îndepărtat cu mâna.
„Ce înseamnă CNN? Răspundeți-mi la întrebare. Uitați-vă în ochii mei, că sunteți un om tânăr. Știți ce înseamnă CNN? Că v-am mai spus”, a întrebat-o Călin Georgescu pe jurnalista Antena 3 CNN.
„Nu îmi dați acum un test de cultură generală. Răspundeți-mi la întrebări”, i-a răspuns ea.
„Lucrați la o instituție care nu știți cum se numește?”, i-a răspuns Georgescu, repetând insistent și agresiv întrebarea.
„Aș dori ca dumneavoastră să răspundeți la întrebări”, i s-a adresat jurnalista, moment în care Georgescu a întrerupt-o din nou: „Spuneți-mi. Spuneți-mi”.
„Tăceți din gură”, i-a tăiat el replica unui alt jurnalist care dorea să îi pună o întrebare.
„Ca profesor o să vă declar repetentă”, a continuat Georgescu, în timp ce urca în mașină, flancat de bodyguarzi.