Victor Negrescu: România poate să fie tigrul digital al Europei. Sectorul digital va depăşi rapid 10% din PIB-ul României cu ajutorul fondurilor europene

Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, consideră că ”România poate să fie tigrul digital al Europei” şi face apel la folosirea fondurilor europene pentru ca sectorul digital să se dezvolte, Negrescu este de părere că, ”dacă nu acţionăm acum, vom pierde teren în faţa giganţilor tehnologici de pe alte continente”.

PSD anunţă, miercuri, într-un comunicat de presă, că, la cea de-a treia ediţie a ”Romanian Digital Day”, vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a propus o serie de măsuri ambiţioase pentru a construi o Europă Digitală până în 2030, bazată pe acces echitabil la tehnologie, inovare susţinută şi infrastructură digitală modernă.

”Europarlamentarul român consideră că Europa trebuie să îşi asume un rol de lider în digitalizare, iar acest lucru poate fi realizat doar printr-o strategie clară, investiţii semnificative şi eliminarea barierelor care împiedică inovaţia. În acest context, sectorul digital românesc are un potenţial semnificativ de a contribui la realizarea acestei strategii europene. La dezbaterile din Parlamentul European au participat şi reprezentanţi ai celor mai importante companii şi clustere din domeniul digital şi al inovaţiei din România”, au transmis reprezentanţii PSD.

 ”Avem 1% din PIB-ul României la această conferinţă, ceea ce dovedeşte interesul şi ambiţia sectorului digital românesc în a conta la nivel european şi influenţa transformarea digitală la nivelul UE”, a remarcat europarlamentarul Victor Negrescu.
 

Evenimentul a reunit comisari europeni, miniştri şi aproximativ 200 de lideri din industria digitală şi experţi, care au discutat despre cum Uniunea Europeană poate face faţă provocărilor tehnologice globale şi poate reduce disparităţile dintre statele membre în accesul la resurse digitale.

De asemenea, au fost abordate soluţii pentru cum România poate contribui activ la atingerea acestor obiective.

”În perspectiva negocierilor pentru viitorul buget multianual al Uniunii Europene, europarlamentarul Victor Negrescu a subliniat necesitatea unor investiţii masive şi bine direcţionate, care să reprezinte cel puţin 30% din viitorul Plan European pentru Competitivitate, pentru accelerarea transformării digitale”, a mai transmis PSD.

Printre propunerile-cheie se numără:

•          Fondul European pentru Inovaţie Digitală: Un nou mecanism de finanţare pentru sprijinirea start-up-urilor şi IMM-urilor din sectorul digital, oferind granturi rapide şi acces facil la capital pentru dezvoltarea de tehnologii inovative, inclusiv inteligenţă artificială, blockchain şi securitate cibernetică.

•          Programul European de Alfabetizare Digitală: Un program dedicat formării competenţelor digitale ale cetăţenilor, inclusiv pentru persoanele aflate în tranziţie profesională, vârstnici şi comunităţi defavorizate.

•          Reţeaua Europeană de Centre de Inovare Digitală: Crearea unei infrastructuri de hub-uri tehnologice în fiecare stat membru, pentru a sprijini întreprinderile şi administraţiile publice în procesul de digitalizare.

•          Un mecanism unic de finanţare a companiilor digitale europene: Acces la licitaţii publice europene şi fonduri nerambursabile pentru companiile care inovează în domeniul tehnologic, eliminând discriminarea geografică în alocarea resurselor.

Eurodeputatul Victor Negrescu a propus şi măsuri concrete pentru a elimina fractura digitală dintre regiunile dezvoltate şi cele mai puţin avantajate:

●         Extinderea reţelelor de internet de mare viteză în zonele rurale: Investiţii prioritare în infrastructura digitală, pentru ca toate regiunile europene să beneficieze de conectivitate ultra-rapidă.

●         Subvenţii pentru accesibilitatea tehnologiei: Reducerea costurilor pentru echipamente digitale şi soluţii software destinate educaţiei şi antreprenoriatului.

●         Creşterea numărului de incubatoare digitale regionale: Dezvoltarea de hub-uri pentru antreprenoriat digital în toate regiunile Europei, pentru a sprijini start-up-urile din zonele mai puţin dezvoltate.

PSD precizează că, în cadrul dezbaterilor, Victor Negrescu a subliniat importanţa competitivităţii globale a Europei în raport cu Statele Unite şi China.

 ”Dacă nu acţionăm acum, vom pierde teren în faţa giganţilor tehnologici de pe alte continente. Europa trebuie să devină un pol de inovaţie digitală, nu doar un consumator de tehnologie produsă în alte părţi ale lumii. Doar printr-un efort comun şi coordonat putem transforma Europa într-un lider global în domeniul digital. Este responsabilitatea noastră să asigurăm că niciun cetăţean şi nicio regiune nu rămâne în urmă în această tranziţie. România are toate ingredientele pentru a fi tigrul digital al Europei. Astăzi sectorul digital contribuie cu aproape 8% din PIB-ul României, dar va ajunge rapid la 10%, iar potenţialul este mult mai mare. Fondurile europene au capacitatea de a accelera această dezvoltare”, a mai declarat Negrescu.

Europarlamentarul român a propus, de asemenea, ca Uniunea Europeană să adopte o politică industrială digitală clară, cu obiective precise pentru dezvoltarea propriilor platforme digitale, securizarea datelor şi stimularea producţiei europene de hardware şi software.

La finalul evenimentului, vicepreşedintele legislativului european, Victor Negrescu, a subliniat importanţa continuării dialogului între factorii de decizie, mediul privat şi societatea civilă: ”Romanian Digital Day nu este doar un eveniment. Este un angajament de a schimba modul în care Europa abordează digitalizarea. Dacă vrem o Europă puternică şi inovatoare, trebuie să facem din tehnologie o prioritate reală în bugetul UE şi în politicile noastre publice”.

 

 

Declarație de un cinism incredibil. Medvedev, după discuția Trump-Putin: La cină sunt doar Rusia și SUA. În meniu – un cotlet în stil Kiev

Administraţia Trump suspendă un program de căutare a copiilor ucraineni răpiţi în Rusia. Aleşi democraţi cer reluarea programului. Anularea a antrenat ştergerea unor probe ale unor crime de război şi ajută la protejarea lui Vladimir Putin