Victor Ponta scrie, marţi, pe Facebook, că a fost informat că, ieri, conducerea PNL, prin vocea domnului Hubert Thuma (şeful de campanie şi principalul finanţator al lui Crin Antonescu), a solicitat vehement schimbarea sa din funcţia de preşedinte al comisiei de Politică Economică din Camera Deputaţilor. El transmite că, dacă va ajunge preşedinte, va combate mafiile transpartinice şi va elimina din politică toţi reprezentanţii şi marionetele acestora.
”România are nevoie de competenţă şi de lideri adevăraţi! Am fost, până astăzi, preşedintele Comisiei de Politică Economică din Camera Deputaţilor şi am exercitat această funcţie cu onoare şi profesionalism. Am fost informat că, ieri, conducerea PNL, prin vocea domnului Hubert Thuma (şeful de campanie şi principalul finanţator al lui Crin Antonescu), a solicitat vehement schimbarea mea din această poziţie”, a scris Ponta pe Facebook.
”Îmi doresc şi sunt pregătit să fiu preşedintele României! Voi pune competenţa şi patriotismul pe primul loc! Voi combate mafiile transpartinice şi voi elimina din politică toţi reprezentanţii şi marionetele acestora! Punem România pe primul loc! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, mai spune candidatul independent la prezidenţiale.