Victorii pentru Africa de Sud şi Noua Zeelandă, în ultimele partide-test ale anului

Sud-africanii au administrat o adevărată lecţie Ţării Galilor pe care au învins-o cu 45-12, la Cardiff, pe Principality Stadium. Springboks au marcat 7 eseuri, cinci fiind transformate, galezii reuşind doar două eseuri, unul transformat. Ţara Galilor bifează un record nedorit, fiind prima naţională din primul eşalon valoric care nu câştigă niciun meci-test într-un an competiţional.

Noua Zeelandă s-a impus şi ea categoric în faţa Italiei, 29-11, pe Allianz Stadium din Torino. All Blacks au reuşit patru eseuri, din care trei transformate, şi concretizarea unei lovituri de pedeapsă. Gazdele au avut un eseu, netransformat, şi au fructificat două lovituri de pedeapsă.

Irlanda a făcut „instrucţie” cu Fiji pe Aviva Stadium din Dublin, câştigând cu 52-17. „Verzii” au izbutit 8 eseuri, cinci transformate, şi au punctat şi dintr-o lovitură de pedeapsă. Jucătorii din Pacific au reuşit două eseuri, ambele transformate, şi au fructificat o lovitură de penalitate.

În alte două meciuri-test, Statele Unite au învins Spania, la Madrid, cu 26-23, iar România a cedat în faţa Uruguay, la Bucureşti, 21-23.

NBA: Golden State Warriors, liderul Conferinţei Est, învinsă la San Antonio

Ruben Amorim îl vrea pe atacantul Viktor Gyokeres la Manchester United – Jucătorul este dorit şi de Manchester City