Denumită „Quipu”, această formațiune cosmică amintește de sistemul incaș de înregistrare a numerelor prin corzi înnodate, datorită structurii sale complexe, asemănătoare unui cordon cu fire ramificate.
Cu o lungime impresionantă de 1,3 miliarde de ani-lumină, Quipu ar putea deține recordul pentru cea mai lungă structură din univers, depășind superclusterul Laniākea, considerat anterior etalonul în materie de dimensiuni cosmice. Potrivit echipei de cercetare, Quipu este atât de masivă încât poate fi observată pe hărțile cerului care surprind roiurile de galaxii, fără a necesita metode avansate de detecție, scrie evz.ro.
Studiile actuale se concentrează pe cartografierea materiei din univers prin analiza lungimilor de undă ale luminii, cu un interes special pentru structurile aflate la un „redshift” (deplasare spre roșu) între 0,3 și 0,6 – regiune considerabil mai îndepărtată decât cele deja bine cartografiate până la 0,3.
Cercetătorii au identificat Quipu ca fiind cea mai mare structură descoperită în bazele lor de date, alături de alte patru superstructuri impresionante: superclusterul Shapley (anterior cel mai mare), superstructura Serpens-Corona Borealis, superclusterul Hercules și superstructura Sculptor-Pegasus, care se întinde între cele două constelații omonime.
Aceste formațiuni gigantice sunt situate la distanțe cuprinse între 425 și 815 milioane de ani-lumină față de Pământ. În timp ce Quipu pare a fi cea mai mare dintre acestea, astronomii sugerează că structuri și mai mari ar putea exista în regiunile mai îndepărtate ale universului. Deși contestată, Marele Zid Hercules-Corona Borealis, aflat la aproximativ 10 miliarde de ani-lumină distanță, este în prezent considerată cea mai vastă structură cunoscută.
Expansiunea continuă a universului și existența acestor superstructuri influențează semnificativ mediul cosmic. Aceste formațiuni masive acționează ca niște lentile gravitaționale, curbind lumina și distorsionând imaginile galaxiilor îndepărtate. De asemenea, ele modifică fondul cosmic de microunde (CMB), radiația rămasă de la Big Bang, afectând astfel măsurătorile constantei Hubble – o valoare crucială pentru înțelegerea expansiunii universului.
Oamenii de știință planifică să analizeze în continuare modul în care aceste superstructuri au influențat evoluția galaxiilor din vecinătatea lor cosmică. Deși universul se extinde constant, dispersând roiurile de galaxii, dimensiunea colosală a acestor structuri le conferă o importanță deosebită în înțelegerea dinamicii cosmice.
„Aceste suprastructuri se vor fragmenta în timp, dar rămân entități fizice unice, cu caracteristici distincte care merită o atenție specială,” au concluzionat cercetătorii. Cele cinci superstructuri identificate reprezintă 13% din volumul universului, găzduind 45% din roiurile de galaxii, 30% din galaxii și 25% din masa totală a materiei.
Această descoperire monumentală nu doar că redefinește limitele cunoașterii noastre despre univers, dar deschide și noi direcții de cercetare asupra formării și evoluției structurilor cosmice la scară mare.
