„Eu ca și prim-ministru nu dețin aceste informații și sunt ferm convins că dacă ar fi existat astfel de inrformații aș fi avut astfel de informații atât eu, cât și președintele României”, a declarat Marcel Ciolacu, conform Mediafax.
Întrebat despre ancheta privind fermele de troli, șeful Guvernului a spus:
„S-au luat măsuri, în acest moment s-au luat măsuri. Cumva s-a întâmplat atât, că s-au luat măsuri, am oprit și tendința și am prevenit ca-n această perioadă de campanie să avem un astfel de fenomen”.
El a spus că toate instituțiile statului au fost implicate și că este interesat pentru că reprezintă Guvernul României ca alegerile să nu fie influențate prin „lucruri neortodoxe”: „Asta e esența, nu cine a încercat, cine a vrut, de ce a vrut, când ești disperat mai folosești și astfel de lucruri”.
Context
Șeful Comisiei parlamentare de control a activității SRI, Ioan Chirteş, a declarat, luni, că a solicitat Serviciului Român de Informaţii să specifice dacă a identificat, pe teritoriul României şi în exterior, entităţi care pot influenţa procesul electoral în campaniile prezidențiale și parlamentare.
Serviciile secrete rusești încearcă să se implice în alegerile care urmează în România, pe modelul celor din R. Moldova, au declarat surse apropiate comunității de informații din România. Potrivit unor informații, Rusia încearcă se influențeze alegerile din țara noastră prin proxy, prin intermediari (organizații finanțate de Rusia) și posibil chiar și prin candidați la prezidențiale (pe larg despre acest subiect, aici).