in ,

VIDEO Cluj: Primul muzeu construit de la zero în România a fost deschis la Florești

VIDEO Cluj: Primul muzeu construit de la zero în România a fost deschis la Florești

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj și-a inaugurat, duminică, în Florești, noua sa clădire, o investiție în valoare de 145 de milioane de lei.

La eveniment a fost prezent și ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, care a spus că este primul muzeu construit de la zero în România după 1989.


”Cred că în acești ani s-a scris istorie, iar începând de astăzi se va scrie altfel de istorie. Aici, în inima Transilvaniei, la Cluj, aici, lângă Cluj, la Florești. Astăzi am șansa de a fi alături de dumneavoastră dând ora exactă în istoria contemporană a muzeelor din România. Suntem martorii nașterii primului muzeu construit de la zero în această perioadă de după 1989”, a afirmat Andras Demeter.

Managerul MNIT, Felix Marcu, a precizat că toată clădirea a fost construită doar într-un an.

”Construcția a fost ridicată într-un an, ce vedeți aici era teren viran, dar ideea și tot proiectul a început, de fapt, de cel puțin zece ani”, a arătat Felix Marcu.

În 10 iulie, MNIT a ”trimis” în viitor, din locul noii clădiri, o capsulă a timpului, care ar urma să fie deschisă exact peste 100 de ani, în 10 iulie 2126. Capsula timpului este o cutie de metal cu diverse mesaje și fotografii, care a fost înglobată în beton, în unul dintre pereți.

”Investiția este parte din fonduri PNRR, cam 53%, iar 47% din fonduri de la statul român. Investiția este în valoare de 145 de milioane de lei, contract semnat împreună cu MIPE acum câțiva ani. Este primul muzeu care conține toate funcțiunile unui muzeu modern, dedesubt avem niște depozite de dimensiuni mari și laboratoare de conservare-restaurare, avem un spațiu expozițional destul de mare, de aproape 2.500 de metri pătrați, special dedicați unei viitoare expoziții care va fi pusă în contextul peisajului de aici, absolut spectaculos. Vor fi spații de pedagogie muzeală și socializare, și în interior, și în exterior, vom avea o zonă de amfiteatru, o sală mare de conferințe sau proiecții de filme, birouri, spații administrative și tot ce mai este necesar pentru un muzeu modern”, a mai spus Felix Marcu.

Noul muzeu este construit pe un teren de 15.583 de metri pătrați și are o suprafață utilă de 11.344 de metri pătrați, desfășurată pe trei niveluri.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Galatasaray a plătit 38 milioane euro pentru transferul portughezului Rafael Leao (AC Milan)

Fotbal: Galatasaray a plătit 38 milioane euro pentru transferul portughezului Rafael Leao (AC Milan)

AUR propune modificarea Constituției pentru soluționarea crizelor guvernamentale

AUR propune modificarea Constituției pentru soluționarea crizelor guvernamentale