VIDEO Contre PSD-USR la dezbaterea Antena 3. Drulă: ‘Mătușa Tamara ar fi invidioasă?’/ Romașcanu: ‘În opt luni de ministru, ați făcut 3 milioane de dolari’

Cătălin Drulă: – Apropiații domnului Ciolacu sunt foarte norocoși. Vedem din investigații de presă că nepotul domnului Ciolacu a luat o firmă care nu făcea nimic, a luat o grămadă de bani din PNRR și acum vinde firma aia pe 80 de milioane de euro. Apropo, ministrul de la colegii de coaliție, domnul Burduja, i-a aprobat proiectul. Dacă mergem mai departe, vedem că nepotul domnului Ciolacu face niște imobiliare împreună cu soția domnului Grindeanu și cu un afacerist local, care e pe lista PSD. Vedem tot felul de coincidențe, o apropiată a domnului Ciolacu, doamna Docuz, primește tot felul de contracte cu statul. Credeți că, având în vedere anul în care suntem, 2024, și cum s-au întâmplat lucrurile în trecut, mătușa Tamara ar fi invidioasă?

Lucian Romașcanu: –  Înțelegem întrebarea, înțelegem și sensurile, ascunzișurile întrebării. Dumneavoastră, în opt luni de ministru, ați reușit să fiți mai bogat cu trei milioane de dolari. V-a căutat poliția.

Cătălin Drulă:  – Diferența este că eu am făcut-o din munca cinstită dinainte de politică.

Lucian Romașcanu:  – Nu există nicio diferență.

Cătălin Drulă: – Există o diferență de la cer la pământ.

Lucian Romașcanu:  – Oricine a fost menționat în această se află exact în situația în care vă aflați dvs. Sunt oameni majori, oameni care și-au făcut business-urile, iar pentru a le căuta există instituții ale statului. Dacă dvs ați făcut legal trei milioane de euro, fiind în funcția de ministru, prezumați legalitatea și celorlalți. Restul vorbim când se vor pronunța cei în drept să o facă.

Cătălin Drulă: – Ați adresat exact esența întrebării. Diferența este că la mătușa Tamara au mai avut curajul niște procurori să se uite, pe când în jurul domnului Ciolacu este omerta.

Lucian Romașcanu:  – Și a lui Drulă, tot omerta. Trei milioane.

Cătălin Drulă:  – Eu mi-am făcut banii cinstit, muncit.

Lucian Romașcanu:  – Ne lua cu alaiul dacă făceam trei milioane.

Cătălin Drulă: Am lucrat ca informatician și mi-am câștigat banii cinstit.

Mihai Tudose:  – Răspunsul nostru este foarte clar: oamenii ăia au avut dreptul să facă business, la fel cum a avut și domnul Drulă dreptul să facă rost de trei milioane în șase luni.

Petrol rusesc, transvazat între două petroliere în apopierea exclavei spaniole Ceuta

Plan roșu de intervenție în Giurgiu – Accident teribil între un microbuz de transport călători și un autoturism: Intervin echipaje de la Bucureşti şi Teleorman