Pentru că a spus „fără cizme românești în Ucraina”, Crin Antonescu a fost întrebat cum i-ar explica lui Macron că nu dorește să trimită trupe de menținere a păcii din România în Ucraina, în ipoteza în care ar fi președinte al României.
„România are puține trupe. Domnul Macron știe foarte bine. În general (România – n.r.) are puține trupe. Știți că în momentul ăsta și trupele străine din bazele NATO din România sunt puține și cel mai multe sunt franceze, nu americane. Noi avem trupe puține. Ele sunt foarte necesare pentru apărarea acestei părți a flancului estic al NATO. Noi nu vorbim doar de apărarea României. Sau cum vorbim de apărarea României, vorbim implicit despre asta. Contribuim la efortul inclusiv de menținere a păcii altfel decât cu soldați acolo, logistic, cum am și ajutat de altfel Ucraina. Și sigur că, pe de altă parte, după cum e aproape tradițional, trupele de menținere a păcii, dacă despre asta vorbim, nu prea se iau din țările vecine”, a spus Crin Antonescu, la Digi 24, informează Mediafax.
Candidatul a precizat că forțe românești au mers în alte zone ale globului și dacă va fi nevoie, sub egida NATO.
Întrebat, în continuare, dacă îi este clar de ce președintele Macron insistă cu trupele de menținere a păcii în condițiile în care nici măcar nu s-au început negocierile pentru un acord, Antonescu a spus că președintele Macron, cel mai probabil și-a asumat un rol de lider în Uniunea Europeană și în dialogul cu americanii.
„Convingerea mea este, și o spun ca unul care sunt trup și suflet european, n-am cum fi altceva, ca orientare politică, culturală, cum doriți, nu avem o soluție durabilă, sănătoasă a conflictului în Ucraina și nici al raporturilor cu Rusia, fără partea americană.
Noi trebuie neapărat să îi scoatem, dacă pot să-mi permit să spun așa, pe americani din paradigma unui dialog bilateral, peste capul Europei sau ignorând Europa cu Rusia”, a mai spus Antonescu.
Crin Antonescu, întrebat despre expulzarea diplomaţilor ruşi: Există un război propagandistic / Cred că e un semn bun că statul român rezistă
Candidatul coaliţiei de guvernare pentru funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, s-a referit, miercuri seară, la expulzarea din România a ataşatul militar, aero şi naval al Federaţiei Ruse la Bucureşti şi a adjunctului acestuia, precizând că evenimentul este unul extraordinar şi că este un semn bun că statul român rezistă.
”Evenimentul este extraordinar, deşi, sigur, există un război propagandistic. Noi nu suntem în altfel de război cu Federaţia Rusă, avem relaţii diplomatice şi deci acest eveniment este unul extraordinar. Dar e un eveniment pe care eu îl salut în sensul că statul român rezistă. Statul român dă semne că îşi ia măsuri de precauţie, că ripostează, că se apără”, a declat Crin Antonescu, miercuri seară, la Digi24, întrebat despre expulzarea din România a ataşatul militar, aero şi naval al Federaţiei Ruse la Bucureşti şi a adjunctului acestuia, relatează News.ro.
Antonescu a precizat că nu cunoaşte detalii, dar ”e un semn bun că statul român rezistă”.
Întrebat dacă acest eveniment va avea vreun efect electoral, Antonescu a spus că îi este greu să aprecieze.
”Mi-e greu să apreciez, nu m-aş încumeta să estimez că-i vreun şoc, că-i vreo lebădă de o culoare sau alta în această campanie. Eu cred că, în general, părerile sunt conturate, părerile celor care l-au susţinut sau îl susţin pe domnul Georgescu, s-au conturat. Sigur că o legătură directă şi toate lucrurile care ies la iveală, cel puţin despre anturajul domnului Georgescu, ba chiar şi despre domnia sa”, a declarat Antonescu.
Antonescu mai crede că mulţi din cei care l-au votat pe Călin Georgescu sau care intenţionau să îl voteze şi-au pus nişte semne de întrebare când acesta s-a referit, recent, la faptul că, avându-l pe Dumnezeu, nu avem nevoie de Uniunea Europeană.
”Domnul Georgescu a reiterat cu multă claritate faptul că noi nu avem nevoie şi nu trebuie să mai avem vreo treabă cu Uniunea Europeană, deoarece, aici e grozăvia, deoarece noi îl avem pe Dumnezeu, Asta mi se pare că poate să pună pe gânduri nişte oameni care l-au votat sau ar fi vrut să-l voteze. De ce? Nu doar pentru că este destul de… anapoda să spui că noi nu mai avem nevoie de nimic de la Uniunea Europeană, pentru că oricum am citi bilanţul anilor de când noi suntem în Uniunea Europeană, e clar că cele mai multe lucruri din cele care s-au reuşit în ţara asta (…) s-au făcut prin Uniunea Europeană”, a mai declarat Antonescu.
Candidatul coaliţiei spune că un politician are dreptul de a spune că vrea o altă cale, doar că Georgescu nu a explicat care este această nouă cale. Antonescu mai spune că Dumnezeu nu ar trebui folosit în campania electorală.
”Dar, hai să spunem că un politician are dreptul să spună că vrea o altă cale. Nu n-o dă. Dacă să contrapui chestiunea asta şi să justifici că nu avem nevoie de Uniune pentru că noi avem pe Dumnezeu, este total aberant din punct de vedere politic, dar din punct de vedere religios, Dumnezeu, pentru cei care credem că există, nu are niciun fel de treabă cu structurile politice din care noi facem sau nu facem parte. Dumnezeu e deasupra acestor lucruri şi dacă noi îl avem cu adevărat, înţelegem asta, nu vorbim doar despre el în campania electorală”, a mai declarat Antonescu.