VIDEO Cristi Chivu, al treilea antrenor român din Italia. Povestea fabuloasă a primului nu o mai știe aproape nimeni

Norberto Hofling s-a născut pe 20 iunie 1924, la Cernăuţi, care făcea parte din România la acea vreme. A jucat la Dinamo Cernăuţi, Carmen Bucureşti şi Ciocanul. Atacantul a fost convocat și la naționala României pentru care nu a jucat niciun minut. Apoi, în 1948, a decis să plece la MTK Budapest. A urmat transferul la Lazio, unde a jucat 169 de meciuri și a marcat 47 de goluri, fiind chiar golgheterul echipei în 1949 – 1950, și 1950 – 1951. Italienii plătiseră pentru transferul său 12 milioane de lire italiene.

În Italia a mai jucat la Pro Patria și Vicenza. La vremea respectivă se spune despre el că era foarte calculat, nu arăta nicio emoție după ce marca și aproape nimeni nu l-a văzut zâmbind.

content-image

În 1956, după un sezon modest decide să se retragă.

După un an revine în fotbal, de această dată pe banca tehnică. A preluat-o pe Club Brugge și este considerat antrenorul care a introdus profesionismul în cadrul echipei.

Club Brugge (1957-1963 și 1967-1968, a câștigat Cupa Belgiei), Feyenoord Rotterdam (1963-1964) și Anderlecht Bruxelles (1968-1969) sunt cele mai importante echipe antrenate de Höfling.

Cu Anderlecht a ajuns în optimile Cupei Campionilor Europeni (actuala Champions League), unde a întâlnit-o pe Manchester United, 0-3 în deplasare în tur și 3-1 acasă în retur, în noiembrie 1968.

Le-a mai antrenat și pe Racing White Bruxelles, Oostende sau Gent.

Ultima echipă pe care a pregătit-o a fost Pro Patria (1980-1981) și la care a activat și ca director sportiv.

După retragerea din viața sportivă, Höfling s-a stabilit în Belgia. „A rămas în Brugge unde a lucra într-un magazin de încălțăminte pe care îl deschisese în centrul orașului”, scrie Club Brugge pe site-ul oficial.

A decedat pe 18 aprilie 2005, la aproape 81 de ani.

În 1967 a publicat o carte, ”Le virus du football”, în care a vorbit despre pasiunea care l-a condus toată viața

Sursa: www.stiripesurse.ro

Elon Musk provoacă un cutremur politic planetar: 18 țări vizate de mesaje politice / De ce detestă mișcarea WOKE

Constanţa: Doi bărbaţi au fost trimişi în judecată în dosarul capturii de cocaină găsită în butoaie de pulpă de fructe congelată