Liceul ”Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște beneficiază de lucrări ample de reabilitare cu fonduri europene nerambursabile în cuantum de 35 de milioane de lei, investiția urmând a fi finalizată până la începutul anului școlar următor, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.
”Școala este refăcută de la fundație până la acoperiș, în cadrul unui important proiect de consolidare și renovare energetică, valoarea lucrărilor fiind de peste 35 de milioane de lei, finanțare 100% nerambursabilă. Investiția este în derulare și ne-a asigurat constructorul că până la începutul anului școlar viitor copiii se vor întoarce într-o școală nouă”, a precizat, pe Facebook, primarul Daniel Cristian Stan.
Sunt cele mai importante investiții din istoria liceului. Sunt avute în vedere ample lucrări de consolidare, iar imobilele liceului vor fi termoizolate, va fi schimbată tâmplăria, va fi schimbat acoperișul, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, va fi realizat un sistem de management energetic integrat.
Este un proiect de amploare, menit să crească siguranța clădirii și să îmbunătățească condițiile oferite elevilor și cadrelor didactice.


