Misiunea Chang’e 6 a fost lansată la începutul lunii mai 2024 şi a aselenizat în regiunea uriaşului bazin de impact South Pole-Aitken (SPA). La sfârşitul lunii iunie, această misiune a adus pe Terra 1.935,3 grame de eşantioane de pe faţa întunecată a Lunii, primele mostre de rocă şi praf selenar de pe partea Lunii care nu este niciodată îndreptată spre Pământ.
Un nou studiu realizat de Academia chineză de Stiinţe Geologice şi publicat în jurnalul Science a ajuns la concluzia că mostrele culese confirmă ipoteza Lunii ca un glob acoperit de un ocean de magmă în perioada de după formarea sa, stare care s-a menţinut timp ce zeci până la sute de milioane de ani.
Prin analiza unor fragmente de bazalt selenar, oamenii de ştiinţă au descoperit că aceste roci au o compoziţie similară cu bazaltul cu conţinut redus de titan ce a fost colectat în perioada misiunilor Apollo de către NASA, din emisfera vizibilă a Lunii.
În acelaşi timp, o parte din materialul selenar adunat de misiunea Chang’e 6 este diferit de cel provenit din misiunile Apollo în ceea ce priveşte raportul dintre anumiţi izotopi de uraniu şi plumb. Explicând aceste diferenţe, studiul propune ipoteza că impactul gigantic care a format bazinul SPA (cu diametrul de aproximativ 2.500 de kilometri) în urmă cu aproximativ 4,2 miliarde de ani, a modificat proprietăţile fizice şi chimice ale mantalei selenare în această regiune.
Informații de context
Chang’e 6 a fost cea de-a doua misiune chineză de culegere de eşantioane de pe Lună, după misiunea Chang’e 5 care a ajuns pe faţa apropiată a Lunii în 2020. Analizele iniţiale ale mostrelor culese de misiunea Chang’e 6 indică existenţa unui număr de diferenţe faţă de eşantioanele de pe faţa apropiată a Lunii, cum ar fi diferenţe de densitate, structură şi concentraţie a elementelor chimice componente.
Conform oamenilor de ştiinţă, analize ulterioare ale acestor eşantioane pot conduce la apariţia unor noi concepte şi teorii privind originea şi evoluţia Lunii.