VIDEO DIICOT și mascații poliției au descins la cămătarii din patru județe: Șantaj, amenințări și dobânzi imense

#image_title

Poliţişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din Poliţia Română, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare 15 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Ialomiţa, Iaşi, Ilfov şi Alba, într-o cauză privind constituirea unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj şi spălarea banilor.

Anchetatorii au stabilit că, începând cu anul 2020, şase persoane ar fi iniţiat şi constituit, în judeţul Ialomiţa, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat ulterior alţi 13 membri, în scopul obţinerii de beneficii materiale substanţiale din acordarea de sume de bani cu împrumut, pentru care ar fi pretins dobânzi lunare sau la termenele stabilite, cuprinse între 10% – 100% din valoarea împrumuturilor acordate.

Operaţiunile s-ar fi derulat în afara cadrului legal care reglementează condiţiile în care îşi pot desfăşura activitatea entităţile financiare nebancare.

În situaţia în care persoanele împrumutate nu şi-ar mai fi putut onora obligaţiile asumate, membrii grupării de criminalitate organizată ar fi recurs la ameninţări sau acte de intimidare, pentru recuperarea debitelor.

Totodată, în vederea creării unei aparenţe de legalitate a capitalului bănesc obţinut şi ascunderii originii ilicite a acestuia, persoanele cercetate l-ar fi introdus în circuitul civil, prin cumpărarea de autoturisme de lux din Ungaria, utilizând în acest scop societăţi comerciale de tip „fantomă”.

Aceste demersuri ar fi fost realizate în vederea creşterii veniturilor ilicite ale membrilor grupului infracţional organizat, prin eludarea obligaţiei de plată a taxei pe valoarea adăugată (TVA), aferentă autoturismelor achiziţionate.

Astfel, prin activităţile infracţionale desfăşurate, acestea ar fi introdus în circuitul civil aproximativ 2 milioane de euro.

Audierile se desfăşoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

Șeful statului participă, în format de videoconferinţă, la o reuniune dedicată Ucrainei

VIDEO Bugetarii amenință că blochează țara. Sunt în desfășurare mai multe proteste