VIDEO Emmanuel Macron îl atacă pe Donald Trump pe o temă sensibilă

”Abisurile nu sunt de vânzare, la fel cum nici Groenlanda nu este de vânzare, la fel Antarctica sau apele internaţionale nu sunt de vânzare”, a tunat şeful statului francez în deschiderea Conferinţei ONU a Oceanelor, la Nisa, în sud-estul Franţei.

Emmanuel Macron urmează să efectueze o vizită oficială, la 15 iunie, în Groenlanda, pentru a ”consolida cooperarea” cu acest teritoriu autonom al Danemarcei râvnit de către preşedintele american, a anunţat sâmbătă Palatul Élysée.

Preşedintele francez urmează să fie primul şef de stat străin care să viziteze insula după ameninţările cu anexarea ale miliardarului republican.

Ce vrea Trump

Donald Trump repetă neîncetat, după ce s-a întors la Casa Albă, în ianuarie, că vrea să intre – ”într-un fel sau altul” – în posesia acestui vast teritoiu arctic, bogat în resurse minerale, situat strategic.

”Ne trebuie”, subliniază el, fără să excludă recurgerea la forţă, invocând motive de ”securitate internaţională”.

Vicepreşedintele său J. D. Vance a efectuat la 28 martie o vizită la baza militară americană Pituffik, în nord-vestul Groenlandei, o vizită percepută atunci ca o provocare.

El a fost nevoit să renunţe să viziteze teritoriul groenlandez, din cauza unui val de proteste pe care l-a declanşat atunci atât în Goenlanda, cât şi în Danemarca.

Danemarca subliniză, la rândul său, că Groenlanda ”nu este de vânzare”.

”Nu puteţi anexa altă ţară!”, tuna în aprilie premierul danez Mette Frederiksen.

Principalele partide groenlandeze sunt în favoarea independenţei Groenlandei pe termen mai scurt sau mai lung, însă niciunul nu susţine ideea unei anexări de către Statele Unite.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Guvernatorul Californiei, atac dur la adresa lui Donald Trump: ‘Este nesăbuit, este imoral’

Un consilier BNR dă de pământ cu taxarea pe tranzacțiile bancare: ‘Vrem să fim ca Venezuela? O aberaţie!’