O rețea specializată în falsificarea și plasarea de bancnote de 50 de dolari americani a fost destructurată de procurorii DIICOT și polițiștii specializați în combaterea falsurilor monetare. Membrii grupării au introdus în circuitul financiar sute de bancnote contrafăcute, extrem de bine realizate, în mai multe orașe din România. Banii falși au păcălit inclusiv aparatura bancară și au fost detectați abia în centrele de procesare a numerarului.
/p>
„Bancnotele contrafăcute utilizate în activitatea infracțională ar face parte dintr-un tip superior de contrafacere, dificil de depistat prin examinare vizuală”, a transmis Poliția Română într-un comunicat oficial.
Bancnote false, imposibil de recunoscut cu ochiul liber
Operațiunea coordonată de DIICOT – Structura Centrală, cu sprijinul polițiștilor de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și din mai multe județe, a avut loc marți, 18 iunie, când anchetatorii au pus în executare 3 percheziții domiciliare în județele Ilfov și Suceava și au emis 6 mandate de aducere.
Din anchetă a reieșit că patru persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat activ în perioada martie – mai 2025, cu scopul de a introduce în circulație bancnote de 50 USD falsificate, pe care le achiziționau din străinătate și le plasau în agenții de schimb valutar din București și alte șase orașe: Buzău, Urziceni, Călărași, Târgoviște, Alexandria și Galați.
„Au fost descoperite 844 de bancnote falsificate introduse în circuitul financiar prin conversie în lei”, mai spun anchetatorii. Ulterior, alte 805 bancnote din același lot au fost identificate și retrase din circuit.
Bancnote care „păcălesc” sistemele automate
Surse judiciare afirmă că gruparea a acționat cu prudență: înainte de lansarea în piață a bancnotelor false, aceștia ar fi testat aparatura de verificare din mai multe case de schimb, pentru a evalua cât de „invizibil” este falsul.
„Bancnotele reproduceau cu acuratețe o serie de elemente de siguranță specifice celor autentice, inclusiv proprietățile magnetice”, arată comunicatul oficial, detaliind că unele au trecut inclusiv de echipamentele de verificare ale băncilor comerciale sau ale bancomatelor.
Suspecții, aduși la audieri la DIICOT Central
În total, șase persoane vor fi duse la sediul DIICOT – Structura Centrală pentru audieri. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul specialiștilor din cadrul Institutului Național de Criminalistică, al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și al altor structuri teritoriale.
Anchetatorii precizează că toate persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.