Fenomenul poartă numele Herbig-Haro 49/50 (HH 49/50) și este alcătuit din jeturi de particule expulzate de o protostea aflată în formare, care interacționează cu gazul și praful din jur, generând nori luminoși și structuri dinamice. Această interacțiune dă naștere unor peisaje cerești deosebite, în continuă schimbare.
HH 49/50 se află în complexul de nori Chamaeleon I, una dintre cele mai apropiate regiuni de formare a stelelor, la doar câteva sute de ani-lumină de Pământ. Regiunea este populată de stele tinere, asemănătoare Soarelui, aflate în primele faze de evoluție, într-un mediu ce ar putea semăna cu cel din care s-a format propriul nostru sistem solar.
Fenomenul fusese identificat pentru prima dată în 2006 de către Telescopul Spitzer, dar detaliile sale fine au rămas neclare până la observațiile recente ale telescopului James Webb. Cu ajutorul instrumentelor sale avansate – NIRCam și MIRI – JWST a detectat molecule de hidrogen și monoxid de carbon energizate, care strălucesc în nuanțe intense de roșu și portocaliu. Aceste molecule scot la iveală procesele fizice prin care jeturile de mare viteză interacționează cu mediul înconjurător.
Jeturi energetice mai puternice ca niciodată
Cercetătorii cred că sursa fluxului de materie este protosteaua Cederblad 110 IRS4 (CED 110 IRS4), aflată la aproximativ 1,5 ani-lumină de HH 49/50. Această stea extrem de tânără – cu o vârstă estimată între câteva zeci de mii și un milion de ani – se află încă în procesul de acumulare de material, iar o parte din acest material este expulzat sub formă de jeturi de mare viteză. Acestea creează șocuri atunci când lovesc norii din jur, generând structuri de tip Herbig-Haro.
Imaginile obținute de Webb au dezvăluit o structură complexă, cu arcuri de gaz strălucitor și trasee ale jeturilor care pot fi urmărite până la sursa lor. Totuși, nu toate componentele fluxului urmează aceeași direcție. Una dintre structuri, situată în apropierea vârfului jetului, pare să nu se alinieze cu restul formațiunii. O posibilă explicație este existența unui al doilea jet independent, sau poate o fragmentare a fluxului principal. O altă ipoteză este că jetul suferă o ușoară oscilație – un fenomen cunoscut sub numele de precesie – care ar putea explica aspectul său neregulat.
„Webb a surprins aceste două obiecte neasociate într-o aliniere norocoasă. În următoarele mii de ani, marginea HH 49/50 se va extinde și, în cele din urmă, va părea că acoperă galaxia îndepărtată”, a transmis echipa JWST într-un comunicat oficial publicat de Space.com.
