Președintele AUR, George Simion, a întrerupt emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3 CNN și, timp de zeci de minute, a răspuns întrebărilor jurnaliștilor cu privire la întâlnirile cu agenți ai Federației Ruse.
Liderul AUR a semnat în direct la TV o hârtie în care precizează că nu s-a întâlnit cu agenți GRU sau FSB, iar, dacă vor apărea imagini în acest sens, își va anunța retragerea de la alegerile prezidențiale.
Întrebare Cătălina Porumbel pentru George Simion: Întrebarea a fost clară, nu dacă există imagini sau nu ci dacă v-ați întâlnit cu ofițeri GRU la Cernăuți. V-ați întâlnit?
George Simion: Nu, nu, nu și la o emisiune la dvs. mi-aduc bine aminte, mi-ați adresat aceeași întrebare și la fel, o resping, și vreau ca în momentul când apar contracandidați care au un interes vădit să mă denigreze, să ne întrebați și pe noi, că dacă vrem să ascultăm imnul Rusiei, poate unii vor. Eu n-am fost niciodată în Moscova spre deosebire de unii dintre candidații mei.
Cătălina Porumbel: În momentul de față sunteți cotat de sondaje cu șanse de a intra în turul al doilea. Oamenii sunt în fața unui buletin de vot pe care dvs. vă regăsiți și aveți interdicție de a intra în două state extrem de importante – Republica Moldova și Ucraina – cum veți putea fi președinte, să-i reprezentați pe români din moment ce dvs. nu puteți călca în Republica Moldova sau în Ucraina.
George Simion: Mai bine decât Ciolacu și la fel de bine ca Trump care avea aceleași acuzații, tot din partea CNN. Dar a avut mai multe dosare penale.
Cătălina Porumbel: Dacă apar imagini cu dvs. la întâlnirea cu ofițerii GRU în care se fac niște schimburi, vă retrageți din cursă.
George Simion: Cu siguranță și cer SRI să spună dacă există imagini autentice.
Cătălina Porumbel: Ați făcut vreo solicitare oficială dvs.?
George Simion: În 2022, există și răspunsul, același pe care l-a dat SRI astăzi, dar, repet, SRI, nu un senator PNL.
Cătălina Porumbel: Ce ați întrebat SRI?
George Simion: Dacă au informații cu privire la vreunul din membrii noștri și din conducerea partidului.
Cătălina Porumbel: Nu despre dvs. ați întrebat?
George Simion: Eu sunt președintele partidului. Fiind în conducere cred că am întrebat.