„Așa cum v-am spus astăzi BEX PNL a aprobat candidatura domnului Crin Antonescu pentru a fi validată de BPN. Nu există niciun fel de discuție despre candidatură, fiind deja stabilit ca și candidat al coaliției. Mi se pare normal ca partidele să cerceteze care sunt preocupările în societate. Testarea popularității e normală. Sondajele de opinie nu au nicio legătură în stabilirea candidatului”, a spus Bolojan.
Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale va fi validată de conducerea PNL pe 26 ianuarie, spune președintele formațiunii, Ilie Bolojan. El afirmă că liberalii vor organizarea alegerilor locale parțiale odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale.
„În ceea ce privește desemnarea candidatului pe care PNL îl susține la funcția de președinte al României, Biroul Executiv a votat cu unanimitate de voturi convocarea forului statutar care validează candidatul pentru finalul lunii ianuarie, pentru data de 26 ianuarie, în așa fel încât domnul Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției să fie candidatul susținut de Partidul Național Liberal în alegerile prezidențiale”, spune Ilie Bolojan.
El precizează că decizia a fost votată cu unanimitate de voturi.
„PNL își respectă angajamentul pe care și l-a luat prin semnarea protocolului de colaborare al coaliției. Avem încredere în calitățile domnului Crin Antonescu, în experiența pe care a acumulat-o și PNL va face tot ceea ce va fi posibil în această perioadă de precampanie și de campanie pentru a comunica alegătorilor rațiunile pentru care susținem această decizie și pentru ca dânsul să intre în turul al doilea și să câștige alegerile prezidențiale”, adaugă Bolojan.