VIDEO Ilie Bolojan vrea să trateze democrația României: Când ai imunitate scăzută, ești predispus la viruși

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a vorbit, vineri, într-o conferință de presă, despre anularea turului 2 al alegerilor prezidențiale și despre posibilitatea convocării unui CSAT pentru a vedea dacă au apărut noi probe, susținând pe de altă parte că democrația României trebuie să nu mai fie afectată de tot felul de astfel de situații.

„V-aș răspunde cu două chestiuni. Am citit procesul-verbal al CSAT și am semnat împreună cu domnul Diaconescu o solicitare ca să ne informze privind datele.

A venit o informare de la Ministerul Public. dacă sunt de natură publică, nu văd de ce nu le-am face publicve.

CCR a anulat turul2 al alegerilor. S-a făcut într-un cadru constituțional și s-a făcut pe baza datelor care au venit din CSAT. A fost o devizie luată în cadrul constituțional. Eu, personal, nu mi-am dorit-o, dar acest lucru este un fapt împlinit. Toate deciziile Curții trebuie respectate.

Trebuie să vedem cum facem ca astfel de situații să nu mai apară.

Se poate discuta despre așa-zisele probe. Eu aș putea face un comentariu pe fond legat de starea democrației noastre.

Când ai imunitate scăzută, ești predispus la viruși. Orice dezinformare are efecte dezastruoase”, a spus Ilie Bolojan.

VIDEO Bolojan nu va propune un șef civil la SRI

VIDEO Ilie Bolojan nu-l uită și nu-l iartă pe Klaus Iohannis: Atac la adresa fostului președinte