VIDEO Ion Țiriac: ‘Nu-mi trebuie NATO, nu-mi trebuie bază militară!’ / Investiți în sănătatea și educația românilor

Invitat la „Prietenii lui Ovidiu”, emisiune moderată de Ovidiu Ioanițoaia la Gazeta Sporturilor, Ion Țiriac a spus și ce ar face el dacă ar fi în locul guvernanților:  tăia considerabil din bugetul alocat Ministerului Apărării Naționale și ar investi în dezvoltarea tinerilor sportivi.

Întrebat dacă are încredere că politicienii noștri au înțeles să sprijine mai mult sportul, Ion Țiriac spune că încă mai are speranțe.

„Domnule, încă o dată, am speranța asta și cu raza asta de soare… Hai să lăsăm și să vedem alegerile, că toată lumea e acum cu alegerile. Dar speranța o am. Că și treaba asta cu hai să dăm public, privat, hai să facem nu știu ce, e înainte de alegeri. Dar se pare că se mișcă… Pe mine ce mă stupefiază, și cu asta terminăm… domnule, nu costă, cum spun englezii, un braț și un picior. Nu! Costă mult mai puțin decât bugetul militar pe o lună. Tot sportul! Nu sport, ci sport, învățământ, sănătate. La copii, la copii mă refer. Cu bugetul ăla de o lună… Eu nu vreau război, nu-mi trebuie NATO, nu-mi trebuie bază militară, nu-mi trebuie nimic. Îmi trebuie să am un popor sănătos. Și nu-l mai am, din cauza faptului că nu investesc jos, jos, la răsaduri. Acolo nu investesc. Aș vrea să ridicăm din nou cele 500 de grădinițe sportive, aș vrea să ridicăm din nou și sportul la sate, dacă vreți. Să îmi vină ceva, să îmi vină ceva ca număr, să pot și eu să aleg…”, a afirmat Ion Țiriac

 

 

VIDEO Cât costă o garsonieră de doar 8 mp: Au tăiat din perete să intre patul; se vinde doar cu acord de la minister

Jose Mourinho, avertizat de arbitru după ce şi-a pus laptopul în faţa unei camere de vederi pentru a arăta reluarea unui gol anulat – VIDEO