VIDEO Lovitură dură pentru lumea interlopă: Grup de șantajiști, vizat de anchetatori. Ar fi cerut 2.200.000 de euro de la doi pretinși datornici

Probatoriul administrat a evidenţiat că, la începutul anului 2024, sub coordonarea unei persoane, de 69 de ani, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, format iniţial din patru membri, la care au aderat alte 6 persoane, cu scopul de a determina două persoane vătămate, prin constrângere, să-i achite liderului grupului 2.200.000 de euro, reprezentând o pretinsă datorie faţă de acesta, transmite Agerpres.

Astfel, în perioada februarie 2024 – mai 2025, membrii grupării de criminalitate organizată ar fi abordat victimele, în mod repetat, în spaţii publice cu diferite ocazii şi le-ar fi adresat ameninţări, atât cu privire la siguranţa lor fizică, cât şi a membrilor de familie, în scopul menţionat.

Ieri, 28 mai, au fost puse în aplicare 26 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Vrancea, Buzău, Neamţ, Constanţa şi municipiului Bucureşti, fiind descoperite şi ridicate înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă.

La datele de 28 şi 29 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reţinerea a 3 persoane şi măsura controlului judiciar faţă de alte 5.

Astăzi, 29 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reţinute, pentru 30 de zile.

De asemenea, a fost formulată propunere de arestare în lipsă a două dintre persoanele cercetate care se sustrag urmăririi penale.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor inspectoratelor de jandarmi judeţene Vrancea, Buzău şi Neamţ, Grupării Mobile de jandarmi Constanţa şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Gimnastică: Ana Bărbosu va concura şi în finala la paralele, ca urmare a retragerii sportivei Helen Kevric. Medaliată cu bronz la individual compus, românca va evolua în trei finale pe aparate

Trafic deviat în Capitală: Copiii preiau orașul de ziua lor. Care sunt rutele ocolitoare deschise în weekend