Liderul laburist i-a mulţumit preşedintelui francez pentru că „şi-a făcut timp să vină”. Această întâlnire este „o dovadă a capacităţii noastre de a lucra bine împreună”, a adăugat premierul britanic.
Pe ordinea de zi sunt „chestiuni de interes reciproc, inclusiv situaţia din Ucraina, Orientul Mijlociu şi Europa”, a declarat Keir Starmer.
Această întâlnire reprezintă „o ocazie de a discuta despre relaţia bilaterală, despre legătura dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie şi, de asemenea, de a vorbi despre situaţiile majore ale momentului: Ucraina, criza din Orientul Mijlociu şi tot ceea ce ne leagă”, a declarat, la rândul său, Emmanuel Macron. „Avem multe în comun”, a adăugat preşedintele francez.
Great to catch up, President @EmmanuelMacron. pic.twitter.com/2VBsZLUPy3
— Keir Starmer (@Keir_Starmer) January 9, 2025
La anunţarea întâlnirii, Downing Street a precizat că cei doi lideri vor discuta şi despre imigraţia ilegală şi inteligenţa artificială. De asemenea, aceştia urmează să vorbească şi despre organizarea summitului franco-britanic care va avea loc în Marea Britanie în 2025.
În ceea ce priveşte Ucraina, cu doar câteva zile înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă, europenii se întreabă care sunt condiţiile unor viitoare negocieri de pace între Moscova şi Kiev, pentru că preşedintele ales a promis să pună capăt rapid războiului.
Această întâlnire franco-britanică are loc într-un moment în care mai mulţi lideri europeni sunt îngrijoraţi de intervenţiile recurente ale miliardarului american Elon Musk în politica mai multor ţări de pe Bătrânul Continent, în special Germania şi Regatul Unit.
De la sosirea laburiştilor la Downing Street, în iulie, preşedintele francez şi premierul britanic s-au întâlnit în mai multe rânduri, inclusiv în cadrul summitului Comunităţii Politice Europene (CPE) care a avut loc în Marea Britanie în această vară. Keir Starmer a participat, de asemenea, la comemorarea Armistiţiului din 1918 la Paris, la 11 noiembrie.