VIDEO Marcel Ciolacu anunță începerea autostrăzii care va lega România direct de Republica Moldova

„Aprobăm o nouă investiție majoră de infrastructură rutieră: Autostrada Târgu-Neamț-Iași-Ungheni. Cei peste 88 de kilometri de autostradă vor fi gata în 3 ani și vor contribui la dezvoltarea economică a zonei. Este o investiție de peste 5 miliarde de euro, finanțată mai ales din fonduri europene pe exercițiul financiar 2021-2027.”, a explicat Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

Punctul de început al traseului autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni este localizat la sud de comuna Boureni. Respectiv pe partea estică a râului Moldova.

Iar punctul final al traseului se află în apropierea graniței naturale cu Republica Moldova, reprezentată de râul Prut. Mai exact, la est de satul Podu Jijiei din comuna Golăiești și la nord vest de satul Zagarancea, reședința comunei cu același nume, din raionul Ungheni din Republica Moldova.

Pe lângă investițiile în infrastructura grea, premierul Marcel Ciolacu a anunțat și investiții în Programul Start-up Nation.

”Susținem, în egală măsură, și investițiile private. Oferim unui număr de 500 de antreprenori calificați în Programul Start-up Nation ajutorul de minimis obținut. Majorăm bugetul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului cu 100 de milioane de lei. Acordăm un sprijin de până la 250.000 de lei pentru fiecare firmă nou înființată, pe baza criteriilor stabilite de lege.”, a mai spus Ciolacu.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Neymar nu va juca pentru naţionala Braziliei până în 2025

Românii, cei mai alarmați din Europa Centrală și de Est de riscurile sărăciei și crizelor alimentare