in ,

VIDEO Ministrul Sănătății trimite Inspecția Sanitară de Stat în control la Institutul de Psihiatrie ‘Socola’ din Iași

VIDEO Ministrul Sănătății trimite Inspecția Sanitară de Stat în control la Institutul de Psihiatrie ‘Socola’ din Iași

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că va trimite Inspecția Sanitară de Stat pentru a verifica respectarea normelor sanitare la nivelul Institutului de Psihiatrie ‘Socola’ din Iași, după apariția în spațiul public a unor informații privind infestarea cu ploșnițe a unui pavilion.

Ministrul a menționat duminică seara, într-o postare pe Facebook, că în cursul dimineții de duminică a vizitat unitatea sanitară pentru a verifica personal situația.

‘Am văzut în spațiul public informațiile privind existența unui pavilion infestat cu ploșnițe la Institutul de Psihiatrie ‘Socola’ din Iași. Deși această vizită nu era inclusă în programul oficial al deplasării mele la Iași, în această dimineață am decis să merg personal la fața locului, pentru a vedea care este situația reală. Am discutat cu conducerea spitalului și am vizitat pavilionul în cauză. Din primele constatări, conducerea unității sanitare a reacționat corespunzător: pavilionul a fost eliberat de pacienți și au fost demarate procedurile de dezinsecție și reabilitare a spațiilor afectate’, a precizat ministrul Sănătății.

Alexandru Rogobete a anunțat că va trimite Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății, pentru a efectua un control la nivelul întregii unități medicale și pentru a verifica dacă procedurile sanitare și măsurile de prevenție sunt respectate corespunzător.

‘Vreau să fie foarte clar: siguranța pacienților și a personalului medical nu este negociabilă! Astfel de situații nu trebuie ascunse, minimalizate sau ignorate. Ele trebuie semnalate, investigate și rezolvate rapid, cu responsabilitate și transparență. Nu caut vinovați înainte de a avea concluziile verificărilor, dar nici nu voi tolera neglijența acolo unde sănătatea oamenilor poate fi pusă în pericol’, a scris ministrul pe pagina de socializare.

Potrivit acestuia, încrederea în sistemul de sănătate depinde inclusiv de modul în care problemele sunt recunoscute și corectate.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Scrimă: CSA Steaua a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe

Scrimă: CSA Steaua a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe

Președinta Iotova câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale, dar va fi nevoie și de turul al doilea (sondaje)

Președinta Iotova câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale, dar va fi nevoie și de turul al doilea (sondaje)