Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat vineri, după acostarea în portul Constanța a noii nave care intră în dotarea Forțelor Navale Române, corveta 261 ‘Contraamiral August Roman’, că ‘este un lucru fantastic care s-a întâmplat pentru Armata Română, după 35 de ani’.
Miruță s-a întors în România, după participarea la Summit-ul de la Istanbul, la bordul noii corvete ce a fost cumpărată de statul român din Turcia.
‘E un semn de respect pentru militarii Armatei Române și o ocazie care s-a potrivit, fiindcă data plecării de la Summit-ul de la Ankara a coincis cu data plecării acestei corvete pe drumul spre România. E un lucru fantastic care s-a întâmplat pentru Armata Română, văzând o corvetă nouă care intră în dotarea Armatei Române după 35 de ani. S-a întâmplat această achiziție pentru că eu sunt preocupat ca tot ceea ce achiziționăm să se construiască cât de mult se poate în România, însă este un balans pe care trebuie să-l echilibrăm, fiindcă pentru unele dintre asumările pe care noi le avem, atât la nivel NATO, cât și la nivel european, este nevoie să avem capabilități mai repede. Această corvetă a fost livrată în mai puțin de șase luni’, a declarat ministrul Apărării.
Conform acestuia, celelalte patru nave pe care Armata Română le-a contractat vor fi construite în România, cu aproape un miliard de euro.
‘Având în vedere decizia pe care am luat-o și secvența care va duce acolo, cu a construi cele patru nave la Șantierul Naval de la Mangalia – 2 Mai, preocuparea mea este ca prin această comandă de patru nave, aproape un miliard de euro, Șantierul Naval de la Mangalia 2 Mai să devină din nou competitiv. Avantajul adițional este că suntem țară membră a Uniunii Europene. Este cel mai mare șantier dintre țările membre ale Uniunii Europene. Și da, dacă vom reuși, statul român va reuși și un management performant pentru acest șantier. Pare că sunt toate ingredientele pe masă, linie tehnologică necesar performantă, comenzi din partea statului român, producție în România. Dacă după derularea unui miliard de euro prin acest șantier, el nu va reuși să supraviețuiască și în afara acestor patru comenzi, nu mai e vina nimănui, decât a statului, care nu reușește să gestioneze un management competitiv’, a spus Radu Miruță.
El a afirmat că, odată cumpărată din Turcia, cu 223 de milioane de euro, corveta urmează să fie dotată cu echipamente militare prin programul de finanțare europeană Safe.
‘Deci, față de cele 223 de milioane de euro cât a costat această corvetă, ea urmează să mai primească capabilități de luptă aeriană la joasă altitudine, urmează să primească capabilități de luptă antisubmarin. Și urmează acea capabilitate foarte discutată, rachetele acelea navă navă de la NSM. Acestea costă vreo 47 de milioane de euro în total. Urmează, în estimarea mea, șapte – zece luni de zile ca ele să poată începe să fie montate (…). Se vor monta la cheu pentru că nava este pregătită. (…) Există deasupra o platformă pregătită pentru a se monta aceste capabilități și e necesar să se întâmple cât mai repede’, a mai spus ministrul Apărării Naționale.


