Premierul Luca Niculescu a declarat că prin prima rectificare bugetară aprobată în ședința de guvern de vineri vor fi asigurate sumele necesare în domeniul Sănătății, cum ar fi cele pentru medicamente, materiale sanitare, servicii medicale pentru pacienți, inclusiv pentru cei înscriși în programe naționale de sănătate.
‘Avem spre discuție și aprobare un pachet considerabil de măsuri care să răspundă preocupărilor și cerințelor românilor. Nu putem face totul deodată, cum am mai spus, dar deciziile de azi sunt un pas important. Sunt câteva teme mari pe care le avem în vedere: rectificarea bugetară, accelerarea finalizării PNRR și pregătirea pentru iarnă. Vom rezolva în ședința de guvern de azi problemele urgente de finanțare din Sănătate. Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor primi azi, prin această primă rectificare bugetară realizată, sume prin care asigurăm medicamente, materiale sanitare, servicii medicale pacienților, inclusiv celor înscriși în programe naționale de sănătate. Și, prin reașezarea pe care o vom decide azi în buget, asigurăm resursele pentru plata tuturor pensiilor până la sfârșitul anului, a drepturilor copiilor și persoanelor cu dizabilități’, a spus premierul la începutul ședinței de guvern.
El a adăugat că vor fi transferați, de asemenea, banii necesari pentru comunități locale, investiții în agricultură și finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR.


