in ,

VIDEO Nicușor Dan: Rețelele online au devenit deja un câmp de confruntare

VIDEO Nicușor Dan: Rețelele online au devenit deja un câmp de confruntare

Rețelele online au devenit deja ‘un câmp de confruntare’, a declarat, marți, președintele Nicușor Dan la ‘Bucharest Cybersecurity Conference 2026’.

‘Securitatea cibernetică a pornit dintr-o zonă civilă, comercială și a ajuns într-o zonă de securitate națională. Rețelele au devenit deja un câmp de confruntare, așa cum alte zone ale spațiului fizic sunt, și vedem de câțiva ani atacuri asupra acestor infrastructuri critice, o încercare de a decredibiliza instituțiile, de a pierde încrederea cetățenilor în instituțiile democratice și în democrația însăși și de aceea, dincolo de faptul că e o zonă economică în care România are o oarecare expertiză, acest subiect preocupă instituțiile statului român’, a afirmat șeful statului.

Nicușor Dan a apreciat că România are un avantaj competitiv în domeniu.

‘Este una dintre zonele în care economia românească poate să fie competitivă, pentru că se întâmplă să avem o școală cu oarecare tradiție în zona aceasta, pentru că de multe ori, în ciuda statului, mediul privat s-a dezvoltat în această direcție și avem companii competitive’, a arătat el.

În acest context, a spus Nicușor Dan, este nevoie de colaborare.

‘Întrebarea fundamentală este dacă statul și privatul vor reuși să colaboreze, pentru că n-am prea reușit, ca s-o spunem pe șleau’, a apreciat președintele.

Bucharest Cybersecurity Conference 2026 este un eveniment organizat de Directoratul Național de Securitate Cibernetică, cu sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA), Centrului European de Competențe în domeniul Securității Cibernetice (ECCC), Centrului Național de Coordonare NCC-RO și al Asociației Naționale pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI).

Conferința reunește reprezentanți ai autorităților publice, ai instituțiilor europene și internaționale, lideri din industrie, experți și reprezentanți ai mediului academic, fiind concepută ca o platformă de dialog la nivel înalt pentru comunitatea internațională de securitate cibernetică.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO Parlament – învestire Guvern/ Tudor Ionescu: Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului

VIDEO Parlament – învestire Guvern/ Tudor Ionescu: Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului

VIDEO Parlament – învestire Guvern/ Ninel Peia i-a oferit premierului desemnat agheasmă, busuioc și tămâie

VIDEO Parlament – învestire Guvern/ Ninel Peia i-a oferit premierului desemnat agheasmă, busuioc și tămâie