Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat marți, în plenul reunit al Parlamentului, că în cazul în care va fi învestit, va începe de a doua zi să lucreze pentru rezolvarea urgențelor, respectiv rectificarea bugetară fără creșterea deficitului, adoptarea bugetului pe anul viitor, siguranța energetică pe perioada iernii și închiderea fără pierderi a PNRR.
‘Începând de mâine, intrăm direct în urgențe, dacă primim votul de învestitură din partea dumneavoastră – rectificare bugetară fără creșterea deficitului, adoptarea bugetului pe anul viitor, siguranța energetică pe perioada iernii și închiderea fără pierderi a PNRR. Sunt urgențe reale, pe care le cunoașteți foarte bine dumneavoastră, dar evident că nu putem guverna de la o urgență la alta. Trebuie să pregătim economia României pentru viitor, dincolo de urgențele prezentului. Și pentru asta, un lucru simplu: banii trebuie să ajungă acolo unde este nevoie. Și încep cu banii, pentru că fără bani nu se construiesc nici spitale, nici drumuri, nici școli. Astăzi, ca să dau o cifră, aproape 1 leu din 10 pe care îi încasează statul pleacă către plata dobânzilor’, a afirmat Luca Niculescu.
Creșterea economică, a adăugat el, este cea mai bună cale pentru ieșirea din ‘această capcană’.
‘Mai multe investiții, mai multe firme care produc în România, mai mulți oameni care muncesc. Vom pune în aplicare o politică industrială coerentă, investiții care dezvoltă furnizori români, cercetare legată de producție și instrumente financiare care mobilizează bani privați prin Banca de Investiții și Dezvoltare. Dăm un semnal de predictibilitate – e foarte important acest cuvânt, ‘predictibilitate’, pentru mediul de afaceri. Păstrăm cota unică, eliminăm impozitul minim pe cifra de afaceri, deschidem schemele de relansare pentru producția în țară. În agricultură, trebuie să producem mai multă valoare adăugată, prin dezvoltarea irigațiilor, a capacităților de procesare și a industriei agroalimentare. Iar pentru investitorii strategici, vom vorbi cu o singură voce, proiectele de peste 100 de milioane de euro vor avea o coordonare directă de la nivelul Cancelariei premierului’, a mai declarat Niculescu, în ședința de învestire a Guvernului pe care l-a propus.
Citeşte şi:
VIDEO Parlament/ A început ședința de învestire a Guvernului propus de Luca Niculescu


