România TV: – Vreți să bateți la vot?
Victor Ponta – Nu aș vrea. Acum 10 ani, am primit peste cinci milioane de voturi. A câștigat Iohannis printr-un gen de vot negativ, a fost hai să votăm contra Ponta. Votul contra s-a dovedit cel mai rău. Vreau și cred că în mai eu cel puțin vreau să votez pentru un candidat care e în stare să mă și reprezinte cu onoare, să mă simt mândru cînd îl văd, să răspundă în fața alegătorilor, să aibă relații internaționale, să lucreze cu guvernul și parlamentul dar și să se opună când atacă mediul privat sau drepturile fundamentale.
– Ce vă reține să vă asumați candidatura la prezidențiale?
– Seriozitatea. E ceva foarte serios, trebuie gândit bine. Eu nu sunt dornic de publicitate, am candidat acum zece ani și cred că m-am grăbit. Cred că atunci eram prea tânăr, nu eram copt și acea grabă de acum 10 ani m-a obligat ca în acești ani să încerc să învăț, să mă maturizez, să folosesc experiența. Dacă voi lua o decizie, o să o anunț serios și clar. Nu voi candida contra cuiva, nu asta contează, ci pentru ceva și cred că avem potențial să punem România pe primul loc și nu aș vrea să ni-l stricăm iarăși ca în 2004 sau 2014.
– Ce ați discutat cu Marcel Ciolacu despre candidatura dvs?
– Nu am discutat despre candidatură. Eu l-am sprijinit când PSD a luat funcția de premier, l-am votat și susțin guvernul Ciolacu ca și deputat. Are o logică, apropo de coaliții, ca PNL-ul să numească un candidat. Doar că dacă vor să intre în turul doi, eu cred că nu intră în turul doi în acest moment, eu cred că trebuie să pună candidat de viitor, nu de trecut. Să se gândească la viitor și să le dea romanilor mesajul foarte clar că au înțeles supărarea și votul de protest dat în decembrie. Dacă îi sfidezi în continuare pe români, te vor sancționa și ei la vot.
– Ce ați schimba în prima zi la Cotroceni?
– Aș arăta din prima zi că există un altfel de președinte de care românii au nevoie, care se duce, vorbește, le explică și le dă socoteală românilor pentru ce face. Cred că asta a lipsit în ultimii mulți ani și asta a provocat furia și supărarea legitimă a românilor.
– Susține administrația actuală a SUA un candidat la prezidențiale?
– Nu cred că vor spune vreodată direct că susțin un candidat sau nu. E importantă România prin poziționare, prin relațiile stabilite în timp, și își doresc categoric pe cineva pe care să se bazeze, să aibă aceleași valori și pe cineva care să se țină de cuvânt. Administrația Trump va fi mult mai pragmatică, nu o să mai fie mesajele acelea pe care le citește un ambasador la București, cu vorbe frumoase dar care…Ei vor proiecte concrete, lucruri foarte clare, să ne ținem de ce spunem și să cerem și noi, nu doar să îndeplinim niște cerințe de la Washington (…) Nu o să fie direct Trump implicat în România, însă la urechea lui, la decizia sa vor să ajunge opiniile din partea unor oameni apropiați. Trump Jr, fiul său care a fost în România și care știe România și alți câțiva consilieri… (…) E foarte clar ce-și doresc, vor parteneri serioși, care se bat pentru România dar în parteneriat cu America.
- „Eu am profitat să vorbesc cu cei din administrația Trump care se vor ocupa de Europa de est, adică cei care vor face informările și negocierile cu zona euopeană pentru că asta ne interesează pe noi. Dincolo de aceste lucruri concrete, sunt și eu curios, ca toată omenirea, cum arată evenimentele, ce idei se zic pe la cafea”.
- „Nu mai sunt la vârsta la care să-mi doresc poze, am o mulțime de poze. Vreau să înțeleg cum se schimbă lumea, pentru că se schimbă sigur. Se schimbă America, nu e o tranziție obișnuită, e chiar o schimbare radicală a Americii, iar SUA sunt principalul partener al României, deci ce se va întâmpla o să ne influențeze. Nu e România pe primul loc la prioritățile USA, (pentru sunt probleme interene, Ucraina, Orientul, însă România este importantă pentru SUA și ei vor să aibă parteneri care să stea pe picioarele lor, care nu doar să le spună ‘yes, yes, yes’ și pe care să se poată baza în proiectele politice pentru viitor”.
- „Deocamdată nu a înțeles nimeni ce s-a întâmplat în România apropo de anulat alegeri. Sper că eu și alți români de bună credință care avem contacte aici la Washington să explicăm situația corect și să stabilim parteneriatul acela esențial pentru România și SUA. Pot să spun un singur lucru, ei nu au nevoie de servitori la masă, că să zic așa, ca pe vremuri, ei au nevoie de parteneri care pun România pe primul loc și apoi o relație corectă cu SUA”.
- „România trebuie să se schimbe ca gândire politică. Aproape zece ani de mandat ai dlui Iohannis am fost ipocriți, am fost ‘închiși’. N-ai voie să spui, toți gândeam ceva, dar n-ai voie să spui că se supără ceva, te ceartă ambasadorul, presa sorosistă. Acum, Trump discută direct cu Rusia. ‘Vai, China, de ce să aibă România relații cu China?’. Aici a fost invitat președintele Chinei. Deci e sfârșitul ipocriziei care ne-a sufocat, care ne-a otrăvit viața. Acești falși profeți soroșiști au aceeași gândire ipocrită, falsă, în cre nu ai voie să spui ce gândești, nu ai voie să spui ‘da, dom’ne, suntem femei și bărbați’, ‘da, credem în Dumnezeu’, n-ai voie pentru că te sancționau. Odată cu ziua de azi, e o zi istorică, castelul ipocriziei care a dominat SUA și România se prăbușește. Noi trebuie acum să ne urcăm în trenul schimbării și să fim noi înșine. N-ai voie să spui că ții cu România, acum esti încurajat să ții cu România, să-ți dorește binele țării tale, să fii credincios, să fii bărbat sau femeie, să facem lucrurile natural și aici trebuie să ne eliberăm de lanțurile în care ne-au ținut oamenii lui Băsescu, Iohannis și Nicușor Dan și tuturor acestor marionete ale unui sistem care au sufocat România și restul lumii”.
- „Ei își caută parteneri care să vorbească nu doar engleza formal, ci să înțeleagă politică, business, proiecte mari, aceasta bătălie mondială pe resurse, alianțe, poziții geostrategice… Nu e ușor să găsești în România, la primul nivel politic, așa parteneri și au nevoie pentru că până la urmă e natural. Eu sunt unul dintre posibilii partener, pentru că am experiență și pregătire, categoric nu sunt singurul. E foarte important că eu prezint mereu România pozitiv, că avem potențial extraordinar, cu oameni care pot să facă foarte mult. Vedeți, am un mare avantaj, pe care nu-l are de fapt aproape niciun politician din România, sau niciun candidat. Despre mine se știe absolut tot ce am făcut din 2001 și până azi, viața mea a fost o carte deschisă – cine, ce, unde am zis, ce am cheltuit, am fost cercetat penal și m-au achitat, doctoratul mi l-au dat înapoi, m-au dat afară din PSD și m-au luat înapoi, s-au făcut filme despre mine. Ăsta e un mare avantaj când vrei să faci politică. Orice mă întreabă, știți faimoasa întrebare ‘Ce ai făcut în ultimii cinci ani?, tot ce am făcut în ultimii 20 de ani se știe, totul e public și comentat”.