Salvamontiștii anunță că iarna s-a instalat deja la altitudini mari și avertizează că, în acest weekend, condițiile meteorologice din zona montană înaltă pot deveni deosebit de dificile.
Potrivit informațiilor postate, vineri, pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, în zona montană înaltă, ninsoarea, vântul puternic și ceața reduc vizibilitatea și îngreunează deplasarea, transformând traseele montane în adevărate provocări.
În aceste condiții, salvatorii montani au emis o serie de recomandări pentru turiștii care planifică o drumeție:
* informați-vă înainte de plecare asupra stării vremii și a condițiilor de pe traseu;
* evitați traseele de creastă și zonele expuse atunci când vremea este nefavorabilă;
* nu plecați la drum fără echipament adecvat condițiilor de iarnă: îmbrăcăminte termoizolantă, bocanci de munte, mănuși și căciulă;
* nu subestimați ceața, vântul și scăderea bruscă a temperaturii; orientarea poate deveni dificilă chiar și pentru turiștii experimentați;
* adaptați traseul la experiența și pregătirea fizică a grupului și renunțați la drumeție dacă situația o impune.
Salvamontiștii fac apel la prudență și decizii responsabile. În caz de urgență, apelați 112.


