in ,

VIDEO ProEtnica/ Zisopol: Am reușit să aducem o parte din Grecia la Sighișoara; seară grecească în Piața Cetății

VIDEO ProEtnica/ Zisopol: Am reușit să aducem o parte din Grecia la Sighișoara; seară grecească în Piața Cetății

Piața Cetății Medievale din Sighișoara a fost ”ocupată”, sâmbătă seara, de sute de turiști și spectatori ai ”serii grecești”, prinși în hore alături de ansamblurile comunității elene, care au evoluat în cadrul Festivalului Intercultural ProEtnica.

Video: (c) Cătălina MATEI / AGERPRES


Spectacolul a culminat cu concertul extraordinar susținut de artista Alexia Țalavutis. Spargerea farfuriilor, obiceiul tradițional grecesc asociat cu exprimarea bucuriei, a încheiat seara în aplauzele celor prezenți.

Evenimentul a fost deschis de către președintele Uniunii Elene din România, Dragoș Zisopol, și de directorul Festivalului ProEtnica, Volker Reiter.

Foto: Uniunea Elenă din România


Uniunea Elenă din România a participat la ediția din acest an a ProEtnica cu 18 ansambluri, trei coruri și a lansat volumul ”Întoarcerea lui Odiseu”.

”Este o mare bucurie să mă aflu din nou la ProEtnica, pentru că ProEtnica, în ceea ce ne privește pe noi ca membri ai Uniunii Elene din România, a fost și va rămâne un model al unei manifestări de elită, o manifestare care a reușit de fiecare dată să aducă minoritățile împreună – un lucru de excelență în ceea ce ne privește. Așa cum știți, Uniunea Elenă din România a răspuns întotdeauna favorabil, a răspuns și acum invitației domnului Volker, ‘demiurgul’ acestui festival, acestei manifestări, care iată astăzi a ajuns la cel de-al 25-lea an de existență și la cea de-a 22-a ediție. Vă mărturisesc că a fost, este și va rămâne un exemplu pentru noi, pentru toți membrii Uniunii Elene în România, perseverența acestei personalități și modul în care de fiecare dată a știut să ne strângă în jurul domniei sale, la Sighișoara, pentru a fi o mare familie. (…) Sunt 321 de oameni care evoluează pe scenă, sunt oameni care și-au dorit acest lucru, care și-au dorit să vină așa cum o fac de fiecare dată la Sighișoara”, a declarat Dragoș Zisopol, președintele Uniunii Elene din România, pentru AGERPRES.

Potrivit acestuia, foarte multă valoare a fost adăugată prin prezența președinților filialelor Uniunii Elene din România, în acest fel comunitatea elenă manifestându-și susținerea necondiționată față de acest festival.

”Sunt încântat. Copiii noștri sunt minunați. Știți că avem 22 de ansambluri UNESCO, 18 au evoluat și vor mai evolua pe scena de la Sighișoara. Publicul a fost foarte cald, a fost angrenat în dansurile grecești, eu aș putea spune sută la sută. Am reușit să umplem din nou această frumoasă zonă centrală a Sighișoarei. Este fascinant ceea ce se întâmplă. Considerăm că am reușit să aducem valoarea adăugată pe care ne-am propus-o, să intrăm în sufletele oamenilor, să aducem o parte din Grecia la Sighișoara. Am fost și cred că vom fi iubiți, pentru faptul că și noi iubim și îi vom iubi totdeauna pe cei care aduc valoare adăugată culturii. Asta am făcut astăzi, acest lucru îl vom face în continuare”, a transmis deputatul comunității elene.

Artista Alexia Țalavutis a promis că va reveni la ProEtnica, festival care înseamnă foarte mult pentru minorități.

”A fost o seară minunată. Dacă unii turiști erau în vacanță, alții au venit special pentru acest festival. Am găsit oameni care știau toate versurile pieselor mele. Și asta e minunat, înseamnă să trăiesc cu muzica grecească, se bucură secundă de secundă alături de noi. Sunt obișnuită cu o astfel de atmosferă, având în vedere că toate comunitățile Uniunii Elene din România au fost prezente. Ne cunoaștem deja, am mai cântat împreună, am mai dansat, am mai cântat pentru ei și de fiecare dată e minunat să te întâlnești cu oameni care trăiesc și respiră aceeași limbă, aceeași muzică împreună cu tine. Mi-a plăcut foarte mult această seară și o să revin la Sighișoara, într-un weekend, într-o vacanță. ProEtnica înseamnă foarte mult, pentru că avem nevoie de un astfel de festival, pentru a duce mai departe cultura elenă și nu numai. E minunat când ne întâlnim cu toții și ducem mai departe tradițiile”, a subliniat artista.

Sâmbătă, pe scena ProEtnica, au mai evoluat ansamblul Asociației Comunității Rușilor Lipoveni din România, Forumul Democrat al Germanilor din România, FDG Banat, Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Filiala din București a Comunității Armâne din România.

Ediția din acest an a Festivalului Intercultural ProEtnica, organizată în perioada 26-30 august în Cetatea Medievală Sighișoara, are o semnificație aparte: marchează 25 de ani de la prima ediție a festivalului, desfășurată în anul 2001.

ProEtnica 2026 se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub patronajul Ambasadoarei Republicii Federale Germania în România, Angela Ganninger.

Festivalul este organizat de Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret Sighișoara (ibz), în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României – principalul partener al proiectului -, cu Consiliul Județean Mureș, prin Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Agenția Națională pentru Romi și Fundația Hanns Seidel. Organizațiile minorităților naționale participante dețin un rol esențial în conceperea și realizarea festivalului.

AGERPRES este partener media al acestui eveniment.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

ANM: Cod galben de averse și vijelii în zone din zece județe, pe parcursul zilei de duminică

ANM: Cod galben de averse și vijelii în zone din zece județe, pe parcursul zilei de duminică

Focuri de armă la o petrecere rave în Elveția: Un mort și cinci răniți; atacatorii sunt încă în libertate (poliție)

Focuri de armă la o petrecere rave în Elveția: Un mort și cinci răniți; atacatorii sunt încă în libertate (poliție)