VIDEO Rozătoarele gigant din Buenos Aires vor primi anticoncepționale

Planul prevede sterilizarea selectivă și administrarea de anticoncepționale pentru 250 de rozătoare, cunoscute local drept carpinchos. Animalele vor primi două doze de contraceptive, care ar trebui să împiedice reproducerea timp de până la un an, conform The Guardian, citat de Mediafax.

Marcelo Cantón, purtător de cuvânt al Asociației de Vecinătate Nordelta, spune că prezența capibarelor nu este o problemă în sine, dar creșterea excesivă a numărului lor provoacă îngrijorare.

Potrivit acestuia, animalele au început să se lupte între ele și cu câinii din grădinile private, și provoacă accidente de circulație. În Nordelta, capibarele au la dispoziție peste 500 de hectare de lacuri și parcuri publice, fără prădători naturali sau vânători.

Nu toți locuitorii sunt însă de acord cu această măsură. Un grup numit „Nordelta Capybaras – Suntem Vocea Voastră” se opune planului și contestă existența unei probleme reale de suprapopulare. Silvia Soto, membră a grupului, critică dezvoltatorii imobiliari pentru că au ignorat propunerile de creare a unor coridoare biologice și zone protejate.

Nordelta face parte din Delta Paraná, o zonă umedă de importanță ecologică, caracterizată prin vegetație densă și zeci de specii de mamifere și păsări. Activiștii de mediu cer acum guvernului să protejeze atât capibarele, cât și habitatul lor natural.

Elev român, ridicat direct din școală de trupele germane de elită! Recompensă uriașă pentru prinderea lui

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO