Biserica Ortodoxă l-a pomenit astăzi și pe Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, care a trăit în secolul al II-lea. Sub ocrotirea marelui apologet creștin se află și Mănăstirea Poarta Albă – Galeșu din județul Constanța. În zi de hram, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie la altarul de vară al așezământului monahal și a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat contribuția sfinților părinți de la Sinodul Întâi Ecumenic în restabilirea unității Bisericii.
”Sfinții de astăzi, cei 318 părinți, sunt adunați din toată lumea creștină, sinodul fiind convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Imperiul se dezbina din pricina discuțiilor aprinse din biserică, din cauza unui eretic, preot pe nume Arie, care dezbina poporul cu erezia sa, spunând că Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat, ci o creatură superioară a Tatălui ceresc. Și astfel poporul era împărțit. De aceea, Sfântul Împărat, ca să aibă poporul unit și să se poată închina cu toții la fel, să aibă credința curată, a convocat Sinodul Întâi Ecumenic. Acest sinod a adunat 318 ierarhi și alți preoți, diaconi, din toată lumea creștină.”, a spus, la Trinitas TV, ÎPS Teodosie.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a oficiat o slujbă de pomenire pentru părintele arhimandrit Iustin Pârvu, ctitorul mănăstirii, și pentru toți cei care au murit în timpul construirii Canalului Dunăre–Marea Neagră.
În continuare, ierarhul a mers în stațiunea Mamaia, unde a participat la sărbătoarea copiilor. De 1 iunie, peste 600 de copii proveniți din medii defavorizate au primit daruri prin Departamentul Social-Misionar al Arhiepiscopiei Tomisului.
„Am adunat și în anul acesta, pe malul mării, 600 de copii defavorizați din satele noastre dobrogene, alături de trei centre din cadrul DGASPC Constanța. Mulțumesc pe această cale tuturor celor care au făcut posibilă ziua aceasta de neuitat pentru copiii noștri. Sunt copii ce provin din familii cu mulți copii, sunt familii monoparentale, sunt familii în diverse probleme sociale, pe care preoții satelor i-au depistat și, iată, le-au oferit această ocazie de a se bucura de mare, de soare, de activități, de mâncare bună, de tort, de distracții și de multe alte lucruri minunate pe care le-am pregătit alături de voluntarii noștri, tinerii ASCOR și toți ceilalți voluntari care au venit să ne sprijine în activitatea noastră.”, a declarat părintele Jean Ion, consilier eparhial la sectorul social-misionar.
Acțiunea social-filantropică desfășurată astăzi se află la cea de-a XVII-a ediție.