Constantin Popovici s-a clasat pe locul al treilea, sâmbătă, în etapa a doua a Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving, de sărituri în apă de la mare înălțime (27 metri), desfășurată la St Petersburg (Florida), potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Constantin Popovici a avut un început excelent și după primele două sărituri, pentru care a primit cel mai bun punctaj din partea juriului, se afla pe prima poziție în clasamentul provizoriu al rundei. Sportivul român a făcut o greșeală la săritura a treia și a retrogradat în clasament până pe locul șase, după care a revenit cu o săritură bună în finală, cu un grad de dificultate de 5,8, pentru care a primit 124,70 puncte, și a încheiat etapa pe poziția a treia ( 379,55 puncte), acesta fiind primul său podium din acest sezon.
‘După etapa din Bali, unde nu am performat la cel mai bun nivel, am urcat din nou pe podium, dar încă nu sunt la sută la sută din potențialul meu. Am încercat să mă protejez de alte accidentări și în final am găsit un echilibru între performanță și să rămân sănătos. Am ratat săritura a treia, dar asta pentru că nu m-am antrenat la capacitate maximă din cauza accidentării. Sunt mulțumit că am terminat cu un podium și sper să revin la cea mai bună formă a mea până la următoarea etapă’, a spus Constantin Popovici.
Cătălin Preda a avut o evoluție constantă în această rundă și a fost mereu implicat în lupta pentru un loc pe podium. După primele două sărituri se afla pe locul 5, iar cu săritura a treia a urcat pe podium în clasamentul provizoriu. În finală, sportivul a avut o săritură cu grad de dificultate 6, cel mai mare din concurs, dar a făcut o mică greșeală la intrarea în apă, pentru care a fost depunctat, și a încheiat runda din Florida pe locul cinci în clasament (374,25).
‘A fost o atmosferă fantastică. Chiar am avut nevoie de toată energia și susținerea publicului pentru a face cea mai grea săritură din lume. Am ales săritura cu cel mai mare grad de dificultate din concurs pentru runda finală și a fost ceva incredibil. Per total, sunt mulțumit și plec de aici cu o experiență frumoasă. Mulțumesc încă o dată tuturor celor care m-au susținut și de acasă și de aici’, a declarat Cătălin Preda.
Competiția masculină a fost câștigată de James Lichtenstein (429,60 puncte), americanul fiind urmat de britanicul Aidan Heslop (403,20 p).
Cu 18 puncte, după primele două etape din acest sezon, Cătălin Preda ocupă poziția a patra în ierarhia generală din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving, iar Constantin Popovici a urcat până pe locul 5, cu 15 puncte. Aidan Heslop conduce cu 36 puncte, urmat de James Lichtenstein, 34 puncte, și de mexicanul Jonathan Paredes, 22 puncte,
Următoarea etapă din acest sezon se va desfășura pe 27 iunie, la Copenhaga.
Sursa foto; Constantin Popovici /facebook

