„În temeiul articolului 18 al liniatul 1, litera K, coroborat cu articolul 91 al liniatul 1, grupul USR solicită convocarea unei ședințe extraordinare, reale, în care președintele României, Klaus Iohannis, să prezinte Senatului României, sau dacă dorește, Parlamentului Reunit, un raport privind alegerile prezidențiale și anularea alegerilor din 24 noiembrie.
Noi nu putem ști dacă datele din luna mai vor fi niște date sigure, cu garanții sporite, vom fi lipsiți de orice ingerință a unui stat străin, fără să avem acest raport. Românii trebuie să știe dacă vor mai veni la vot, trebuie să știe care a fost procesul prin care a fost în mod real anulat turul întâi al alegerilor din luna noiembrie. Dacă lucrurile sunt atât de grave, atunci avem suspiciunea unui atac la esența democrației României, și anume alegeri libere și corecte. Iar președintele țării, care a fost la Cotroceni în acel moment, și care este astăzi… ”, a spus Ștefan Pălărie, informează Mediafax.
A rămas cu microfonul tăiat
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, i-a tăiat microfonul și a spus: „Domnule Pălărie, ați solicitat o intervenție pe ordinea de zi pe procedură și aveți, de fapt, o declarație politică. Eu înțeleg asta, pot să le înțeleg aceste lucruri, doar că vom lua act de faptul că atunci când un lider solicită intervenție pe ordinea de zi pe procedură și face altceva după vreo două intervenții, îl vom crede de neserios, la modul deschis, vă spun”.
„Domnule președinte, sumarizând, solicitarea grupului USR prin vocea liderului senatorilor este limpede, și anume completarea ordinii de zi cu subiectul votului pe marginea unei convocări de ședință extraordinară, în care domnul președinte Iohannis să dea explicații pentru alegerile anulate”, a completat Pălărie.