Astăzi, 11 noiembrie 2024, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a organizat o ședință, în sistem videoconferință, cu reprezentanții structurilor centrale și teritoriale ale MAI, pentru a verifica stadiul activităților care sunt în competența MAI, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare.
După cum știți, în fața noastră se află un eveniment politic și electoral de maximă importanță, nu numai pentru noi, pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne, ci și pentru comunitățile locale și pentru întreaga țară.
Este vorba de alegerile pentru Președintele României și Parlamentul României.
Nu voi insista foarte mult pe importanța acestui act democratic pentru viitorul țării. Este bineînțeleasă de către dumneavoastră, sunt convins, dar din această importanță derivă și importanța felului în care ne pregătim pentru acest proces.
Sigur că, în principiu și în general, procesul electoral se desfășoară în principal sub autoritatea electorală, dar în același timp, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, are de îndeplinit o serie de atribuții importante și astăzi am convocat această ședință, ca de obicei, cum bine știți, înainte de un astfel de eveniment, pentru a trece în revistă lucruri pe care le cunoaștem, dar pe care e bine să le repetăm și nu în ultimul rând, pentru a evalua eventuale probleme pe care dumneavoastră le veți ridica.
După cum știți, Ministerul Afacerilor Interne a aprobat concepția generală de acțiune și planul de măsuri aferente procesului electoral, particularizat, adaptat, contextualizat, da, aceste alegeri pe care le avem în luna noiembrie și în luna decembrie mă refer, evident, la 1 și 8 decembrie – parlamentare și turul doi prezidențiale.
Aceste concepții, respectiv plan de acțiune și planul de măsuri, au fost transmise deja structurilor Ministerul Afacerilor Interne și ele vizează, în esență, răspunsul integrat al structurilor noastre, față de atribuțiile pe care le avem, operativitatea în transmiterea informațiilor, dar și mecanismele automate de colectare a datelor, în cazul evenimentelor publice, incidentelor, modul în care vom reacționa. (…)
Aș vrea să închei cu un capitol foarte important pentru mine și pentru toată conducerea ministerului, sunt convins că și pentru dumneavoastră, pe care am insistat și la alegerile precedente și de care consider că, exceptând două trei situații pe care le-am rezolvat preventiv, l-a îndeplinit toată lumea, respectiv echidistanța politică a tuturor structurilor MAI, imparțialitatea politică, respectarea strictă a legalității, indiferent de armă, indiferent de structura Ministerului Afacerilor Interne. Este un principiu de la care nu am niciun fel de nuanță și față de care nu fac niciun fel de rabat, niciun fel de excepție.
Toate cadrele Ministerului Afacerilor Interne, indiferent de armă, indiferent de structură, indiferent de funcție, indiferent de grad, sunt obligate prin lege și Constituție să fie neutre și imparțiale, echidistante, din punct de vedere politic.
Fără îndoială că vom lua măsuri pentru a ne asigura că acest principiu se respectă, voi emite o instrucțiune specială pe care vă rog să o citiți cu maximă atenție, pentru că prevede și întărește în același timp obligații legale și obligațiile de serviciu. Și repet, ne vom asigura sistemic și structurat că acest principiu se aplică, respectiv că instrucțiunea pe care o voi emite va fi respectată.
Dincolo de acest aspect, care ține de disciplina noastră, care ține de legalitate, aș vrea să insist și pe un aspect care ține de conștiința civică a fiecărui angajat al Ministerului Afacerilor Interne.
Acest proces electoral este important în perspectivă, pentru că el nu trebuie doar formal să selecteze membrii Parlamentului și, mai departe, prin instituția mandatului politic – Guvernul, iar în mod direct Președintele României, ci el este menit să încarce cu legitimitate democratică, legitimitate populară, pe cei care vor exercita mandatele, acolo unde le primesc.
Această încărcătură democratică trebuie să fie neștirbită, nu trebuie să fie umbrită de nici cel mai mic semn de întrebare, pentru că toți cei pe care poporul îi va alege, vor avea de luat măsuri importante pentru țară și pentru popor. Atunci, ei trebuie să aibă o legitimitate politică, dincolo de orice fel de dubiu.
Iar în acest proces, noi avem un rol cheie, pentru că, în măsura în care noi ne vom îndeplini cu profesionalism, cu exactitate, cu rigurozitate, cu legalitate deplină și echidistanță politică sarcinile pe care legea și Constituția ni le-au adresat, în aceeași măsură, vom asigura și acest caracter legitim, perfect, al procesului electoral. Sunt convins că așa cum ați procedat la alegerile trecute, veți proceda și la aceste alegeri.
În sfârșit, dar nu ultimul rând, tocmai pentru acest motiv la fel ca la alegerile trecute, vă informez că pe parcursul procesului electoral, în zilele de vot, voi preda comanda ministerului către un înlocuitor, dar având deplina convingere că fiecare știți ce aveți de făcut și vă veți achita exemplar de această sarcină.
Închei aici intervenția mea de început și o să îl rog pe domnul secretar de stat Despescu să completeze câteva aspecte tehnice, firește urmând să luăm și intervenții din sală sau de la dumneavoastră, din teritoriu.
Vă mulțumesc încă o dată pentru prezență și vă doresc mult succes.
Nu este ultima întâlnire, vom mai avea întâlniri în acest format până la alegeri, cel puțin una, și vom vedea unde suntem la acel moment. Mulțumesc!
Pe baza colectării datelor de la toate structurile M.A.I., a reieșit că suntem conform graficului stabilit prin planul de măsuri, aprobat la nivelul conducerii ministerului.
Acționăm pe patru paliere principale, respectiv măsurile de securitate pe timpul transporturilor, măsurile de pază la locațiile unde funcționează birourile electorale, activitatea de menținere, cu obiectiv principal prevenirea unor incidente și, bineînțeles, cel de-al patrulea palier este activitatea de cercetare a unor eventuale incidente, cu obiectivul de clarificare rapidă a situațiilor de fapt și dispunerea unor măsuri în consecință.
De la debutul campaniei electorale, cu referire la alegerile președintelui României și până ieri 10.11, s-au desfășurat 76 de manifestări electorale, în 44 de localități, din 24 de județe și municipiul București.
Pe zona de alegeri la nivel de Senat și Camera Deputaților, de la debutul campaniei electorale, respectiv de la 01.11.2024 și până la data de 10.11, s-au desfășurat 14 manifestări cu caracter electoral, în 13 localități, din opt județe și municipiul București.
Am făcut o evaluare, pentru tot ceea ce înseamnă etapele pe care le avem de parcurs.
Cel mai important moment va fi ziua de 24, vorbim de primul tur și aici avem o centralizare de peste 43.000 de cadre din Ministerul Afacerilor Interne, care vor acționa pe tot ce înseamnă competențele Ministerului Afacerilor Interne.
Asiguraţi-vă că serviciile de urgenţă sunt pregătite, răspundeţi cu forţă maximă la orice apare şi este posibil să fie cu risc de escaladare sau de la telefon înțelegem că este ceva grav.
Mai ușor retrag forțe, decât să trimit forțe ulterior mai târziu.
Dacă este nevoie de orice, solicitați sprijin la nivel central, la nivelul IGSU sau la nivelul Centrului de Monitorizare de la DSU, pentru mobilizarea unor forțe suplimentare.
Că vorbim de aviație, că vorbim de medical, că vorbim de situații de urgență, de pompieri, cereți sprijin dacă considerați că vă trebuie.
Important pentru noi până finalizăm și mai departe, este tehnica să fie pregătită la maxim, să nu avem deficiențe în tehnica din dotare. Să ne asigurăm că orice avem nevoie este la dispoziție.