VIDEO STB lansează ‘Tramvaiul lui Moş Crăciun’ pentru a aduce spiritul sărbătorilor în Bucureşti

Cei 300 de copii care au participat fac parte din evidenţele Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Bucureşti şi Ilfov.

Pentru o zi, copiii au fost purtaţi într-un basm de iarnă, călătorind la bordul „Tramvaiului lui Moş Crăciun”, care i-a condus pe traseul dintre Depoul Dudeşti şi Bucur Obor. Aici, copiii s-au bucurat de o întâlnire memorabilă cu Moş Crăciun, însoţit de spiriduşii săi veseli. Prin poezii, cântece şi dansuri pline de energie, atmosfera a devenit plină de veselie, iar Moşul, fermecat de entuziasmul lor, le-a oferit fiecărui copil daruri speciale, pregătite cu multă grijă.

„Povestea nu s-a oprit aici! La întoarcere, micuţii au intrat într-un univers la fel de încântător, la bordul „Tramvaiului Cofetărie”. Aici, nu doar că au fost întâmpinaţi de mirosul îmbietor al turtei dulci proaspăt coapte, dar au avut şi ocazia să se bucure de aceasta, alături de o ceaşcă de ceai cald, într-o atmosferă perfectă pentru zilele reci de iarnă”, se arată în postarea STB.

„Pentru noi, bucuria copiilor este cel mai frumos dar al sărbătorilor. Entuziasmul şi zâmbetele lor ne motivează să rămânem aproape de comunitate, oferindu-le celor mici experienţe de neuitat – o zi plină de emoţie şi momente care să le rămână în suflet pentru totdeauna!”, a afirmat Daniel Istrate, director general al STB S.A.

Sursa: www.stiripesurse.ro

România este în afara pericolului de blackout. Sebastian Burduja îl contrazice cu cifre pe Călin Georgescu

Din Alpi până în Himalaya încălzirea globală modifică granițele – Efectele topirii ghețarilor